Deputatul PNL Dumitru Oprea semnalează faptul că, în fiecare an, sunt aceleași probleme pentru românii veniți acasă de sărbători, indiferent dacă vorbim de vămi sau de alte instituții publice. Într-o întrebare adresată Ministrului Afacerilor Interne, luni, 24 aprilie 2017, parlamentarul ieșean a arătat că mii de români se întorc acasă pentru a fi alături de ceilalți membri ai familiei, dar și pentru a-și rezolva probleme de ordin administrativ. De fiecare dată, întâlnesc aceeași situație: cozi în vămi, la pașapoarte, permise de conducere, înmatriculări etc. În acest context, deputatul liberal a solicitat Ministrului Carmen Dan să specifice în ce măsură pot fi extinse punctele de trecere a frontierei sau se pot înființate altele noi, inclusiv o colaborare mai strânsă cu autoritățile din țările vecine. Totodată, Dumitru Oprea consideră că se impun și măsuri de reducere a numărului documentelor solicitate de diversele instituții publice, pentru transmiterea sau completarea lor online, dar și pentru eliminarea celor deja existente în bazele de date ale autorităților române.
*
ÎNTREBARE
Adresată domnei ministru: Carmen Daniela DAN, Ministerul Afacerilor Interne
Din partea domnului deputat: Dumitru OPREA
Circumscripţia electorală: Nr. 24, Iaşi
Şedinţa din data de: 24.04.2017
Obiectul şi motivarea întrebării: Măsuri pentru reducerea aglomerației din vămi și de la ghișeele
publice în perioada sărbătorilor
Doamnă Ministru,
În fiecare an, în preajma sărbătorilor, mii de români se întorc acasă, fie pentru a fi alături de ceilalți membri ai familiei, fie pentru a-și rezolva unele probleme de ordin administrativ. Invariabil, ei se confruntă, de fiecare dată, cu aceleași cozi în vămi, la pașapoarte, permise de conducere, înmatriculări etc. În acest context, pentru a îmbunătăți serviciile oferite cetățenilor, vă rugăm să ne răspundeți la următoarele întrebări:
În afara suplimentării temporare a personalului, luați în calcul înființarea mai multor puncte de trecere a frontierei sau extinderea celor existente? Nu este posibilă și o colaborare mai strânsă cu autoritățile din țările vecine, pentru înlesnirea circulației cetățenilor noștri?
Ce măsuri aveți în vedere pentru reducerea numărului documentelor solicitate, inclusiv prin posibilitatea transmiterii sau completării lor online, respectiv pentru eliminarea celor deja existente în bazele de date ale autorităților române?
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.