Senat: Dezbaterea proiectului de lege privind graţierea continuă în Comisia juridică
Publicat de Andreea Drilea, 4 mai 2017, 05:31
Comisia juridică din Senat continuă joi dezbaterea proiectului pentru graţierea unor pedepse, după ce miercuri senatorii jurişti au decis referitor la o parte dintre infracţiunile care sunt exceptate graţierii şi au eliminat faptele de corupţie dintre excepţiile de la graţiere stipulate în forma iniţială a actului normativ al Guvernului.
Senatorii jurişti au votat miercuri cu cinci voturi ”pentru” şi trei ”împotrivă” un amendament la proiectul legii pentru graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate prin care se graţiază persoanele condamnate pentru luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă. De asemenea, sunt graţiate fapte săvârşite de către membrii instanţelor de arbitraj sau în legătură cu aceştia, sau fapte săvârşite de funcţionari străini sau în legătură cu aceştia.
Acest amendament a fost propus de senatorii Traian Băsescu (PMP) şi de Liviu Brăiloiu (PSD).
Infracţiuni contra vieţii, contra justiţiei şi traficul de persoane, infracţiuni contra integrităţii corporale sau sănătăţii ori pentru lipsirea de libertate în mod ilegal se numără printre faptele exceptate miercuri de senatorii jurişti de la graţiere.
În urmă cu o săptămână, senatorii jurişti au decis, prin adoptarea unui amendament la dezbaterea pe articole a proiectului de lege, că pedepsele cu închisoarea de până la 3 ani inclusiv, aplicate de instanţa de judecată, să se graţieze în întregime.
În forma Guvernului, iniţiatorul actului normativ, se graţiau în întregime pedepsele de până la 5 ani, dar prevederea nu a întrunit susţinerea senatorilor jurişti.
Alt amendament adoptat prevede graţierea parţială cu 3 ani a pedepselor mai mari de 3 ani, dar mai mici de 10 ani. De asemenea, senatorii jurişti au stabilit că pedepsele suspendate condiţionat sau sub supraveghere nu se graţiază.
De asemenea, alt amendament adoptat de comisie a vizat pedepsele cuprinse între 6 şi 10 ani ale condamnaţilor care au împlinit 60 de ani, care se graţiază cu jumătate.
Amendamentul senatorului PSD Liviu Brăiloiu care prevede că se graţiază în întregime pedepsele condamnaţilor care au împlinit 70 de ani a fost însuşit prin vot de comisie.
Tot săptămâna trecută, Senatul a decis, în plen, prelungirea termenului de dezbatere la proiectul de lege privind graţierea de la 45 la 60 de zile, la solicitarea Comisiei juridice.
Termenul de adoptare tacită stabilit iniţial de Biroul permanent pentru acest act normativ s-a împlinit pe 25 aprilie. În prezent acest termen este 23 mai.
(Agerpres/FOTO arhivă dcnews.ro)