Transfugi georgieni prinşi după ce au trecut ilegal frontiera României
Publicat de Andreea Drilea, 11 noiembrie 2014, 15:09
Doi cetăţeni georgieni au fost reţinuţi de poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi Prut- judeţul Botoşani, după ce au încercat să intre ilegal în România.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră, Denis Lazăr, cei doi bărbaţi, cu vârste de 34 şi, respectiv, 42 de ani, au trecut râul Prut cu ajutorul unei saltele pneumatice, cu intenţia de a intra ilegal pe teritoriul României, urmând ulterior să se deplaseze în Spania.
Transfugii georgieni aveau asupra lor cărţi de identitate bulgăreşti, care, în urma verificărilor, s-a constatat că sunt false.
‘Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi Prut au depistat, la scurt timp, pe direcţia localităţii de frontieră Mitoc, în apropierea malului românesc al râului Prut, persoanele şi au procedat la legitimarea lor. Lucrătorii noştri au stabilit că sunt doi bărbaţi care nu vorbesc limba română sau o limbă de circulaţie internaţională şi au asupra lor două cărţi de identitate bulgăreşti. Lucrătorii noştri au mai stabilit că cele două cărţi de identitate sunt false’, a afirmat Lăzăr.
Poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal pe numele celor doi georgieni sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi uz de fals. Ulterior, cei doi bărbaţi au fost predaţi autorităţilor de frontieră ale statului vecin. (Agerpres/FOTO pressalert.ro)