Neamţ: Un poliţist local a restituit un portofel cu 4.500 euro şi 2.200 lei, pe care l-a găsit pe jos
Publicat de , 17 mai 2017, 16:33
Un poliţist local al Biroului de Ordine Publică Piatra Neamţ a dat dovadă de onestitate după ce a predat autorităţilor un portofel plin cu bani pe care l-a găsit pe jos.
Directorul Poliţiei Locale Piatra Neamţ, Eugen Pancu, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că subordonatul său a găsit portofelul în timp ce se se afla în timpul liber, în comuna Alexandru cel Bun.
‘Poliţistul local Cristian Nistor a anunţat imediat colegii Postului de Poliţie din Alexandru cel Bun, iar în urma cercetărilor efectuate a fost identificat păgubaşul. Acesta este din oraşul Oneşti, judeţul Bacău, şi venise la rudele sale din localitatea menţionată. În portofel se aflau 4.500 euro şi 2.200 lei’, a declarat directorul Poliţiei Locale Piatra Neamţ.
Întreaga sumă de bani a fost restituită proprietarului, iar poliţistul local a fost felicitat de conducerea instituţiei.(Agerpres/FOTO arhiva adevarul)