Cluj: Prințul Charles va primi titlul de Doctor Honoris Causa al UBB
Publicat de Andreea Drilea, 29 mai 2017, 05:46
Universitatea Babeș-Bolyai va decerna Alteței Sale Regale Charles, Prinț de Wales, titlul de Doctor Honoris Causa, în cadrul unei ceremonii solemne care va avea loc luni după-amiază.
‘Aflat pentru prima oară în vizită la Cluj, moștenitorul Coroanei Regale Britanice va primi titlul onorific în cadrul unei ceremonii restrânse, la care vor avea acces și un număr limitat de jurnaliști’, au anunțat joi reprezentanții UBB.
Ceremonia va avea loc în Aula Magna din clădirea principală a UBB, de pe strada M. Kogălniceanu nr. 1.
Prințul Charles s-a aflat ultima oară în România la sfârșitul lunii martie, pentru o vizită de trei zile, pe parcursul cărora a fost prezent la nu mai puțin de 12 întâlniri și evenimente oficiale.
În prima zi a vizitei, Alteța Sa Regală a depus o coroană de maci la Mormântul Eroului Necunoscut din Parcul Carol I și a fost decorat de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul Național „Steaua României” în Grad de Mare Cruce. Joi, 30 martie, Prințul de Wales a vizitat Muzeul Satului ”Dimitrie Gusti”, Parcul Natural Delta Văcărești și Fundația FARA România. În aceeași zi, Prințul Charles a fost primit de premierul Sorin Grindeanu și de Patriarhul Daniel. În cursul serii, Alteța Sa Regală a mers la Palatul Elisabeta și a fost celebrat în cadrul unei recepții la Athenee Palace Hilton.
Pe 31 martie, în ultima zi petrecută în România, Prințul Charles a făcut o scurtă plimbare în Centrul Vechi al Capitalei, a admirat Biserica Stavropoleos și a participat la un spectacol la Teatrul Național. La finalul vizitei, înaltul oaspete a mers Hospice Casa Speranței, care a aniversat 25 de ani de activitate în România. Alteța Sa Regală și-a încheiat vizita oficială în România la Școala din satul Vizurești (Dâmbovița).
La data de 31 mai 2014, Alteța Sa Regală Charles, Prinț de Wales, a primit și titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din București, festivitatea având loc atunci în Aula Magna a Palatului Facultății de Drept.
Prințul Charles manifestă un deosebit interes pentru România. Începând din 1977, a vizitat România de mai multe ori și s-a implicat în păstrarea patrimoniului cultural românesc. În 2006, și-a achiziționat în satul brașovean Viscri o fostă proprietate a unei familii de sași, o căsuță veche construită în 1758. În prezent, are mai multe proprietăți în România.
(Agerpres/FOTO arhivă cotidianul.ro)