Senat: Nota de adoptare tacită a proiectului de lege privind graţierea unor pedepse – astăzi, pe ordinea de zi a plenului
Publicat de Andreea Drilea, 29 mai 2017, 06:03
Nota privind adoptarea tacită, prin împlinirea termenului pentru dezbatere şi adoptare, la data de 23 mai, a proiectul de lege pentru graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate este inclusă pe ordinea de zi de luni a plenului Senatului.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat săptămâna trecută că proiectul legii graţierii nu poate intra pentru dezbatere pe ordinea de zi a plenului Senatului, întrucât la Biroul permanent nu s-a primit raportul suplimentar al Comisiei juridice în acest caz.
Înregistrat la Senat la 31 ianuarie 2017, proiectul de lege al Guvernului privind graţierea unor pedepse fost dezbătut şi amendat semnificativ în Comisia juridică, aceasta acordându-i raport de admitere pe 8 mai.
Plenul Senatului a decis ulterior, dar tot pe 8 mai, cu 61 de voturi ‘pentru’, 41 ‘împotrivă’ şi şapte abţineri, retrimiterea la Comisia juridică a proiectului de lege privind graţierea unor pedepse, pentru o săptămână, decizia fiind una politică, luată de coaliţia PSD-ALDE, care a susţinut că legea trebuie adoptată în forma Guvernului şi nu în varianta Comisiei juridice.
Pentru a fi adoptat tacit, în plenul Senatului se dă citire unei note de adoptare tacită, după care proiectul poate fi trimis pentru dezbatere Camerei Deputaţilor, cu rol decizional în acest caz.
(Agerpres/FOTO arhivă dcnews.ro)