Iaşi: Uniţi pentru Radu Avasilcăi – proiect foto organizat în Piaţa Unirii
Publicat de Lucian Bălănuţă, 13 noiembrie 2014, 16:18
‘Uniţi pentru Radu Avasilcăi’ este un proiect fotografic cu scop caritabil menit să ajute familia elevului de 17 ani de la Liceul cu Program Sportiv Iaşi, diagnosticat cu TUMORĂ MALIGNĂ DE RINOFARINGE.
Un grup de fotografi din Iaşi s-a gândim să facă apel la bunavoinţa oamenilor şi să lanseze o invitaţie pentru vineri, 14 noiembrie 2014, ora 15:00, în Piaţa Unirii pentru a da o mână de ajutor familiei lui Radu în vederea strângerii unei părţi din cei 20.000 EURO necesari tratamentului într-un centru specializat din Elveţia.
În ce constă proiectul?
„Trebuie să veniţi ori singuri, ori cu prietenii, ori în cuplu, ori cu familia (după preferinţa dumneavoastră), iar noi vă vom face o fotografie după plac, ce urmează a fi apoi listată pe hârtie foto de cea mai bună calitate şi oferită dumneavoastră seara sau în ziua următoare”, spun organizatorii.
Pentru aceasta fotografie printată, fiecare persoană va dona suma de 10 RON. Toţi banii colectaţi vor ajunge la familia lui Radu!
Proiectul se va desfăşura între orele 15:00 şi 18:00. Pe Facebook a fost creat un event în acest sens, ce poate fi accesat AICI.