Cel puţin 11 morţi în urma unei furtuni puternice, la Moscova
Publicat de gabrielarotaru, 30 mai 2017, 06:13
Cel puţin 11 persoane şi-au pierdut viaţa în capitala rusă, Moscova, din cauza unei furtuni extrem de puternice.
Alte câteva zeci de persoane au fost rănite, după ce sute de copaci au fost doborâţi la pământ de rafalele de vânt.
11 morţi la Moscova şi 2 în apropierea acesteia, peste 100 de răniţi, sute de copaci doborâţi care au blocat străzi întregi, sute de maşini avariate, acoperişuri smulse, semafoare căzute, construcţii uşoare ridicate metri întregi în aer de vântul de 20 de metri/secundă, o macara de mare înălţime căzută – clipul se poate vedea pe Internet – zeci de curse aeriene suspendate şi chiar o linie de metrou de suprafaţă, e drept, inundată şi închisă.
Un copac de 15 metri smuls din rădăcini a pus la pământ un gard de metal, căzând peste o maşină din parcarea blocului unde se află punctul de corespondenţă al Radio România. Din fericire, în maşină nu se afla nimeni. Toate acestea sunt efectele celei mai devastatoare furtuni care s-a abătut asupra capitalei ruse în ultima sută de ani. Furtuna pe care oficialităţile şi presa o numesc deja uragan, a fost însoţită de ploaie torenţială şi pe alocuri grindină. Deşi de scurtă durată şi anunţată încă de azi dimineaţăd e meteorologi, furtuna a produs un număr neobişnuit de mare de victime deoarece s-a declanşat brusc pe o vreme senină, în plină zi, când pe străzi şi în parcuri se afla multă lume.
Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a anunţat că familiile celor decedaţi vor primi din partea autorităţilor compensaţii în valoare de un milion de ruble, aproximativ 18 mii de dolari. (Rador/ FOTO sputnik.md)