Play-out-ul Ligii I: Meciurile decisive se joacă duminică
Publicat de liviusuceveanu, 30 mai 2017, 13:19
Implicate într-o dispută directă pentru menținerea în Liga I la fotbal, Pandurii Tg.Jiu, Poli Timișoara și Concordia Chiajna își susțin meciurile din ultima etapă a play-out-ului duminică, de la ora 21.
Toate cele trei evoluează în deplasare, cu precizarea că Pandurii are cu un punct în plus față de timișoreni și ilfoveni, și doar una își asigură încă de la sfârșitul acestei săptămâni continuarea în elită, următoarea urmând să susțină un baraj de supraviețuire cu UTA, a treia clasată în Liga a II-a, iar cealaltă o însoțește pe lanterna ASA Tg.Mureș în divizia secundă.
Pandurii evoluează la Botoșani, Poli Timișoara la Mediaș, iar Concordia la Voluntari.
Ultima partidă a sezonului, ASA Tg.Mureș – CSM Poli Iași, are loc luni, de la ora 15, dar până atunci ieșenii susțin mâine, de la ora 21, în Copou, meciul cu FC Voluntari, din penultima rundă.
Vă reamintim că aseară FC Botoșani a cedat cu 2-1 la Chiajna, după ce a condus pe tabelă cu 1-0.
(Liviu Suceveanu/FOTO Botoșăneanul.ro)