Real Madrid a câștigat Liga Campionilor: 4-1 în finala cu Juventus
Publicat de liviusuceveanu, 3 iunie 2017, 14:53 / actualizat: 4 iunie 2017, 7:01
UPDATE: Real Madrid a câștigat Liga Campionilor la fotbal, după ce a învins-o aseară, cu scorul de 4-1 (1-1), pe Juventus Torino, în finala desfășurată la Cardiff.
Real Madrid a obținut a 12-a Cupă a Campionilor Europeni sau Ligă a Campionilor din istoria sa și a doua consecutivă. Nicio echipă nu mai reușise să câștige doi ani la rând acest trofeu, de la AC Milan, în 1990. Real este totodată prima echipă care își apără trofeul în Liga Campionilor, după ce această competiție a luat locul Cupei Campionilor, în timp ce Juventus este formația cu cele mai multe finale pierdute – 7.
Ca număr de trofee în principala competiție europeană intercluburi, Real este urmată la mare distanță de Milan, cu șapte victorii.
Real și Juve au mai fost adversare în finala acestei competiții în 1998, când ibericii s-au impus cu 1-0. Zinedine Zidane, actualul antrenor al echipei spaniole, juca atunci la italieni.
Real a deschis scorul prin Ronaldo, în minutul 20, dar Mandzukic a egalat în minutul 27. Casemiro (61), același Ronaldo (64) și Asensio (90) au înscris golurile care au adus victoria formației spaniole.
***
Juventus Torino și Real Madrid, echipele care susțin astăzi finala Ligii Campionilor la fotbal, la Cardiff (ora 21:45), s-au înfruntat până acum de 18 ori în cea mai importantă competiție intercluburi de pe continent.
Bilanțul este unul echilibrat, cu opt victorii de fiecare parte și două meciuri încheiate la egalitate. Finala de diseară este și o reeditare a ediției din 1998, când Real s-a impus cu 1-0 la Amsterdam, în fața unui Juventus la care juca actualul antrenor al madrilenilor, Zinédine Zidane.
Dacă Real cucerește trofeul, va deveni prima echipă care își apără titlul câștigat anterior, după AC Milan (4-0 cu Steaua în 1989, 1-0 cu Benfica în 1990). Juventus ar putea deveni a noua echipă europeană care reușește tripla campionat – cupă – Liga Campionilor într-un sezon. Juve poate deveni și prima echipă care cucerește trofeul într-un sezon fără a cunoaște înfrângerea, după Manchester United în 2008.
Pentru ambele echipe, este a șasea finală de Champions League, egalându-se, astfel, recordul lui AC Milan.
(Agerpres/FOTO Lead.ro)