(UPDATE) Suceava: Trafic reluat pe DN 17, la Iacobeni
Publicat de gabrielarotaru, 7 iunie 2017, 14:43
UPDATE ora 16:05 – Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că în judeţul Suceava, traficul rutier a fost reluat pe DN17 Vatra Dornei – Câmpulung Moldovenesc, în zona localităţii Iacobeni.
Circulaţia a fost restricţionată în vederea ridicării unui autotren. A fost redeschisă şi secţia de cale ferată 502.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, în judeţul Suceava, traficul rutier este restricţionat pe DN17 VatraDornei – Câmpulung Moldovenesc, în zona localităţii Iacobeni, în vederea ridicării unui autotren.
În jurul orei 12:00, ansamblul de vehicule a ieşit de pe carosabil şi a căzut pe firul doi al secţiei de cale ferată 502 (la kilometrul feroviar 96+400).
Un tren de persoane a fost redirecţionat pe firul unu.
În momentul de faţă, nefiind trenuri în circulaţie, este scos de sub tensiune şi firul unu, pentru ca operaţiunea de ridicare să se efectueze fără riscuri. (Radio Iaşi/ FOTO infostiri.ro)