Vaslui: Elev mort în curtea şcolii, după orele de curs
Publicat de Lucian Bălănuţă, 14 noiembrie 2014, 15:06
Tragedie în şcoala comunei Ibãneşti, unde un elev din clasa a VIII-a a murit în timp ce aştepta microbuzul şcolar care să îl ducã acasã. Baiatul, în vârstã de 14 ani, a terminat ieri cursurile în jurul orei 17.30. Cel târziu la ora 17.45 microbuzul şcolar al unităţii trebuia să îl transporte în localitatea de domiciliu, respectiv satul Putul Olarului.
Numai cã, la un moment dat, bãiatul nu a mai aparut în faţa intrãrii din şcoalã, motiv de neliniste pentru ceilalti colegi navetisti. Au plecat să îl caute şi l-au găsit leşinat lângă un perete. Imediat a fost anunţată ambulanţă.
Asistentul medical de pe ambulanţă a încercat să îl resusciteze, a mai fost solicitată o altă ambulanţă cu medic, dar din păcate Alexandru a intrat în stop cardio-respirator şi nu a mai putut fi salvat.
Poliţiştii au declanşat deja o anchetă. Mihaela Ştraub, purtător de cuvânt la IJP Vaslui ne-a spus că elevul nu a fost implicat în nici un fel de incident în timpul orelor sau în pauze. Tatăl său a declarat că în vară a mai avut astfel de stări de leşin, au mers şi i-au făcut analize, dar fără a se alarma prea tare.
Rămâne acum ca necropsia să stabilească exact cauza decesului. Mai trebuie spus că mama băiatului era plecată la muncă în Italia, tatăl fiind cel care avea grijă de el. (Simona Pop, corespondent Radio Iaşi de Vaslui, FOTO adevarul.ro)