Fotbal: ACS Poli Timișoara se menține în Liga I
Publicat de liviusuceveanu, 16 iunie 2017, 10:26 / actualizat: 16 iunie 2017, 12:27
ACS Poli Timișoara se menține în Liga I la fotbal, după ce a învins-o pe UTA Bătrâna Doamnă Arad, cu scorul de 3-1 (2-1), la Șiria, în manșa secundă a barajului.
ACS Poli, care învinsese în prima manșă cu 2-1, a fost condusă încă din minutul 5, când a marcat Curtuiuș. Timișorenii nu au contat în primul sfert de oră, dar au egalat în min. 17, prin Bărbuț, cu un șut din careu. Echipa timișoreană, condusă de arădeanul Ionuț Popa, a marcat al doilea gol prin Drăghici (22), pe contraatac, iar brazilianul Pedro Henrique (88) a închis tabela, la o eroare a defensive gazdelor.
UTA, care a încheiat pe locul al III-lea în divizia secundă, a ratat promovarea în elită și în sezonul trecut, fiind întrecută de FC Voluntari în barajul pentru Liga I, după 0-3 și 1-0.
ACS Poli, care a ocupat locul 12 la finalul sezonului în Liga I, început stagiunea cu o penalizare de 14 puncte, dar la sfârșitul sezonului regulat ocupa locul 13 (penultimul), cu 14 puncte. Poli a jucat și finala Cupei Ligii (0-2 cu Dinamo) și a ajuns și până în semifinalele Cupei României.
În Liga I au urcat Juventus București și Sepsi Sf.Gheorghe, în timp ce Pandurii Tg.Jiu și ASA Tg.Mureș au luat drumul eșalonului secund.
(Agerpres/FOTO DigiSport)