Ascultă Radio România Iași Live

Iaşi: Universitatea tehnică ”Gheorghe Asachi” relansează revista ‘Viaţa Politehnicii’

Iaşi: Universitatea tehnică ”Gheorghe Asachi” relansează revista ‘Viaţa Politehnicii’

Publicat de , 3 iulie 2017, 15:44

Reprezentanţii Universităţii tehnice ”Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIASI) au anunţat luni că relansează una dintre cele mai vechi reviste studenţeşti din România, ‘Viaţa Politehnicii’. 

Lansată în anii 1950, aceasta a funcţionat ca un instrument util studenţilor Institutului Politehnic de la momentul respectiv, dar s-a transformat într-o revistă de anvergură naţională, devenind un debuşeu prin care studenţii reuşeau să se exprime în termeni şi idei pe care, în alte circumstanţe, regimul comunist nu le-ar fi permis.

”Viaţa Politehnicii’ este prima revistă studenţească din Iaşi şi se înscrie în fenomenul acesta extrem de solid al publicaţiilor studenţeşti care au creat şcoala de presă de la Iaşi, în sens foarte larg. Seria nouă nu este altceva decât o formă adaptată noilor media, care are, pe lângă rolul formativ, şi o extrem de serioasă latură a păstrării istoriei şcolii pentru că, în fapt, într-o epocă în care faptele de presă sunt aşezate în sens invers valorilor sociale, a avea o publicaţie care să îţi conserve istoria este un lucru important, necesar şi aproape obligatoriu pentru orice şcoală mare cum este Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi’, a declarat prof. univ. Daniel Condurache, prorector responsabil cu informatizarea şi comunicaţiile digitale la TUIASI, editor al publicaţiei.

Conform sursei citate, revista va fi editată lunar, ea fiind realizată complet de către colectivul Biroului de Presă al TUIASI, şi va avea în principal un caracter informativ, fiind destinată studenţilor, profesorilor şi cercetătorilor universităţii politehnice ieşene.

În paginile acesteia se vor găsi informaţiile din luna precedentă cu privire la cele mai importante evenimente, existând posibilitatea realizării unor numere speciale în preajma unor momente importante din istoria universităţii.

Pe lângă acestea, revista va încerca să aducă în lumina publicului cele mai importante realizări ale cercetătorilor şi profesorilor de top care îşi desfăşoară activitatea în cadrul TUIASI.

Primul număr al ‘Vieţii Politehnice’ scoate în prim plan povestea profesorului şi cercetătorului Corneliu Oniscu, cel care a dezvoltat primul medicament antidepresiv din România şi biostimulatorul ASFAC, un exemplu al brevetelor realizate în universitate care au fost preluate de industrie.

Tot în acest număr sunt prezentate detalii despre lupta profesorului Marian Poboroniuc, care a coordonat echipa câştigătoare a marelui premiu de la Salonul de Inventică EUROINVENT 2017, în încercarea sa de a ajuta persoanele cu deficienţe motorii să-şi recapete mobilitatea la nivelul membrelor superioare şi inferioare prin electrostimularea muşchilor.

(

Etichete:
Modificări în circulația mijloacelor de transport public din municipiul Iași
Regional vineri, 24 ianuarie 2025, 05:53

Modificări în circulația mijloacelor de transport public din municipiul Iași

Compania de Transport Public Iași informează că, în contextul desfășurării manifestărilor dedicate Zilei Unirii Principatelor Române,...

Modificări în circulația mijloacelor de transport public din municipiul Iași
Măsuri de ordine în Piața Unirii din municipiul Iași, cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române
Regional vineri, 24 ianuarie 2025, 05:47

Măsuri de ordine în Piața Unirii din municipiul Iași, cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române

Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău va asigura integrarea tuturor măsurilor de ordine și siguranță publică la...

Măsuri de ordine în Piața Unirii din municipiul Iași, cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române
Manager demis la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani
Regional vineri, 24 ianuarie 2025, 05:19

Manager demis la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani

Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Valeriu Iftime, a anunţat suspendarea din funcţie a managerului Spitalului Judeţean de Urgenţă...

Manager demis la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani
24 ianuarie 2025 – 166 de ani de la Unirea Principatelor Române
Regional joi, 23 ianuarie 2025, 19:25

24 ianuarie 2025 – 166 de ani de la Unirea Principatelor Române

„Hora Unirii” va răsuna pe 24 ianuarie 2025, în curtea Palatului „Alexandru Ioan Cuza” de la Ruginoasa, unde publicul este invitat să...

24 ianuarie 2025 – 166 de ani de la Unirea Principatelor Române
Regional joi, 23 ianuarie 2025, 19:24

Iași: Spitale care asigură urgențele medicale în perioada 24 – 26 ianuarie 2025

Informații utile pentru perioada 24 ianuarie 2025 – 26 ianuarie 2025 Având în vedere zilele libere stabilite pentru următoarea perioadă,...

Iași: Spitale care asigură urgențele medicale în perioada 24 – 26 ianuarie 2025
Regional joi, 23 ianuarie 2025, 16:33

Vaslui: Peste 11 mii de persoane din județ au fost diagnosticate cu viroze respiratorii și pneumonii

De la începutul acestui sezon rece, peste 11 mii de persoane din județul Vaslui au fost diagnosticate cu viroze respiratorii și pneumonii, în...

Vaslui: Peste 11 mii de persoane din județ au fost diagnosticate cu viroze respiratorii și pneumonii
Regional joi, 23 ianuarie 2025, 16:19

Iași: Expoziția de pictură pe sticlă „Blazoane nobiliare românești”

Ziua Unirii Principatelor Române va fi celebrată la Palatul „Alexandru Ioan Cuza” și prin intermediul expoziției „Blazoane nobiliare...

Iași: Expoziția de pictură pe sticlă „Blazoane nobiliare românești”
Regional joi, 23 ianuarie 2025, 15:57

Iaşi: Peste 250 de elevi au dansat Hora Unirii în jurul statuii domnitorului Cuza

Peste 250 de elevi de la Colegiul Tehnic ‘Mihail Sturza’ au venit joi, în Piaţa Unirii din Iaşi, pentru a dansa ‘Hora...

Iaşi: Peste 250 de elevi au dansat Hora Unirii în jurul statuii domnitorului Cuza