Kovesi a semnat revocarea din funcție a procurorilor Doru Țuluș și Mihaiela Moraru Iorga
Publicat de , 5 iulie 2017, 17:20
Șeful DNA, Laura Codruța Kovesi, a semnat miercuri revocarea din funcție a procurorilor Doru Țuluș și Mihaiela Moraru Iorga, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a dat marți aviz pozitiv pentru revocarea din funcție a celor doi procurori DNA — Doru Țuluș și Mihaiela Moraru Iorga.
„În ședința din data de 4 iulie 2017, Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a admis solicitarea procurorului-șef al DNA privind avizarea revocării domnului procuror Țuluș Doru Florin și a doamnei procuror Iorga Moraru Mihaiela din funcția de procuror la Direcția Națională Anticorupție”, informa marți CSM.
Cei doi au fost audiați, marți, în ședință secretă, de Secția pentru procurori a CSM.
Pe 29 iunie, șeful DNA, Laura Codruța Kovesi, a transmis Secției pentru procurori a CSM cererea de avizare a revocării din funcția de procuror al DNA a Mihaielei Iorga Moraru, pentru faptul că aceasta nu a înregistrat un denunț în conformitate cu dispozițiile legale și nu l-a prezentat spre repartizare procurorului-șef al secției din care făcea parte.
Neprezentarea denunțului a avut drept consecință imposibilitatea aplicării unor dispoziții procesual penale în raport cu persoane cercetate.
De asemenea, Kovesi a cerut revocarea din funcția de procuror al DNA a lui Doru Florin Țuluș „pentru existența unei suspiciuni rezonabile că imparțialitatea sa este afectată, având în vedere că a soluționat dosare penale în care era implicată o persoană cu care avea raporturi civile”.
(Agerpres/ FOTO aktual24.ro)