MAE: Atenţionare de călătorie Italia – Grevă naţională la nivelul transportului local
Publicat de Andreea Drilea, 6 iulie 2017, 06:55
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Italia că joi sindicatele Usb, Faisa Confail şi Sul au anunţat o grevă care va afecta transportul public local din principalele oraşe ale Italiei.
Greva va avea o durată de patru ore în majoritatea oraşelor, cu excepţia capitalei, unde sindicatul Sul a anunţat o grevă de douăzeci şi patru de ore. Transportul public local din Roma va fi asigurat în cursul dimineţii, până la ora 08,30 şi după-amiază, între orele 17,00 şi 20,00, informează MAE într-un comunicat transmis miercuri.
Se recomandă consultarea site-urilor companiilor de transport local pentru mai multe informaţii cu privire la orarul exact şi la serviciile de transport afectate.
Potrivit MAE, cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Roma: +390683523358; +390683523356; +390683523352; +390683523344, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de operatorii Call Center, în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie numărul de telefon de urgenţă +393451473935.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://roma.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia ‘Călătoreşte în siguranţă’ (disponibilă gratuit în ‘App Store’ şi ‘Google Play’), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.
(Agerpres/FOTO arhivă cronicaromana.net)