Start în Liga I la fotbal
Publicat de liviusuceveanu, 14 iulie 2017, 12:11
După o foarte scurtă vacanță pentru fotbaliști, Liga I își reintră diseară pe deplin în drepturi, deoarece debutează o nouă ediție, care, cel puțin teoretic, pare să se anunțe ceva mai animată ca precedenta, deși am temeri serioase că se va și întâmpla asta.
Animată, deoarece, spre deosebire de cea încheiată acum mai puțin de o lună și jumătate, când în lupta pentru titlu își anunțaseră prezența doar Astra, FCSB și Viitorul Constanța, de data aceasta clubul din Capitală s-a întărit bine. Nu, însă, la fel de consistent precum CFR Cluj, care, odată preluată de un alt investitor, pare să fi scăpat de grijile financiare.
Mai mult, fosta campioană din Gruia și-a adus și un tehnician care a confirmat pe oriunde a lucrat, Dan Petrescu, ce nu și-a ascuns deloc intenția de a se încununa și cu un titlu în România. Mai mult, clujenii pot reprezenta din nou, de anul viitor, campionatul nostru în cupele europene, iar asta pare să-i motiveze enorm pe jucătorii din inima Ardealului, dornici să aducă un nou titlu național în Gruia. Misiune grea, ținând cont că FCSB a ratat câștigarea campionatului în ultimii doi ani, și în consecință ambițiosul finanțator a pus pe masă sume importante pentru a nu eșua și în cea de-a treia încercare consecutivă.
Dincolo de cele două, doar CSU Craiova și, eventual, Dinamo și FC Voluntari mai pot fi prezentate drept formații interesante, care ar putea spera să-și stabilească un obiectiv de clasare pe podium, în timp ce actuala campioană Viitorul și fosta, Astra, au decis să meargă în noua stagiune pe principiul întineririi masive a garniturilor. Și, a propos de campioana en-titre, acesta a scăpat definitiv de emoțiile câștigării în premieră a titlului abia ieri la prânz, când Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a respins contestația FCSB-ului, ce reclamase că forurile din București au luat de bun criteriul departajării prin rezultatele directe din play-off, nu din întreg sezonul, așa cum au văzut normal șefii fostei Steaua.
La rândul lor, giurgiuvenii, odată rămași fără vulcanicul Marius Șumudică, plecat după aproape doi ani agitați petrecuți la Astra, pornesc pe un nou drum, alături de Edward Iordănescu, un tehnician pe cât de talentat și dornic să confirme, pe atât de priceput să pună în valoare tinerii jucători. Ce și cum îi va ieși, vom afla peste aproape un an, când se va trage linia finală a noii stagiuni.
Până atunci, însă, avem multă treabă, și sperăm să avem cât mai multe de consemnat și din Europa, unde suntem reprezentați la start de cinci formații, dar oare câte dintre ele vor fi depășit fazele preliminare și mai ales câte vor fi ajuns și în primăvara continentală?, deoarece abia de acolo UEFA începe să dea bani ceva mai serioși. Iar fotbalul românesc, câtă nevoie nu are de injecții de capital de peste hotare, posibilitățile autohtone fiind destule de puține și limitate totodată, rezumându-se în cele mai multe cazuri la sumele intrate din drepturile de transmisie ale partidelor.
Am spus la începutul prezentării că am anumite temeri în privința calității fotbalului pe care urmează să-l vedem de astăzi, pornind discuția de la nivelul modest al jocului din Supercupa de la Botoșani, unde atât campioana Viitorul, cât și deținătoarea Cupei, FC Voluntari, nu au făcut o propagandă prea bună sportului-rege, prima alergând aproape de la început după restabilirea egalității, iar cealaltă mulțumindu-se să-și conserve fragilul avantaj, care a și rămas până la fluierul de final al lui Colțescu.
Ce va fi începând de diseară, când la Turnu Severin avem parte de duelul dintre două echipe altă dată exclusiv studențești, devenite acum doar reprezentantele unor orașe cu universități cunoscute, vom urmări pentru Dumneavoastră, și vă vom oferi în case, sperăm noi, un fotbal de calitate, care să aducă totodată cu sine și ceva mai mulți microbiști prin tribunele stadioanelor destul de pustii în multe cazuri până acum câteva luni.
Așa că pregătiți-vă noile agende, ascuțiți-vă creioanele, verificați dacă aveți suficientă pastă în pixuri, deoarece de astăzi începe o nouă ediție a Ligii I. Vă invităm, așadar, din nou pe stadioane, dragi ascultători, deoarece sportul-rege fără spectatori, fără freamătul din înaltul tribunelor, nu are absolut nicio valoare. Haideți din nou la un fotbal, sperăm noi, oferit nicicum cu lingurița, ca în ultima perioadă.
(Liviu Suceveanu/FOTO Rise Project)