Italia: Zece persoane au fost rănite după ce o tornadă a lovit o plajă din Ostia
Publicat de Andreea Drilea, 17 iulie 2017, 05:27 / actualizat: 17 iulie 2017, 6:33
Zece persoane au primit îngrijiri medicale duminică după ce o tornadă i-a surprins pe oamenii veniţi la plajă în Ostia, un oraş de coastă, port în sud-vestul Romei, informează dpa.
Umbrelele de soare şi şezlongurile au fost aruncate 300-400 de metri în aer, a declarat managerul unuia dintre cluburile afectate, Antonio Perchinunno, într-un video postat de ziarul Il Messaggero.
‘A fost o scenă apocaliptică’, a declarat o femeie neidentificată în aceeaşi înregistrare video.
Potrivit agenţiei de ştiri Adnkronos, patru oameni au primit îngrijiri la faţa locului şi şase au fost transportaţi la spital, între care o persoană cu răni la cap şi o alta cu răni în zona toracelui. Totuşi, nimeni nu a suferit răni grave.
(Agerpres/FOTO Facebook Cyclone Of Rhodes)