Klaus Iohannis, la Miercurea Ciuc: Autonomia pe criterii etnice nu este de dorit
Publicat de Lucian Bălănuţă, 18 iulie 2017, 16:22
Autonomia pe criterii etnice nu este de dorit, pentru că ar inhiba dezvoltarea, a spus preşedintele Klaus Iohannis. Prezent la Miercurea Ciuc, la o dezbatere unde au participat aproximativ 300 de reprezentanţi locali din Harghita şi Covasna, preşedintele a făcut referire şi la tinerii din aceasta zonă care nu vorbesc bine limba română şi a precizat că, împreună cu Ministerul Educaţiei, trebuie găsite soluţii în acest sens.
La începutul dezbaterii, aleşii locali au intonat în faţa preşedintelui României imnul Ţinutului Secuiesc, iar şeful statului a precizat că nu a ştiut că va exista acest moment, însă a luat-o ca pe un semn de respect.
Reporterul Oana Bâlă relatează că preşedintele a spus că apreciază echilibrul de care dă dovadă majoritatea aleşilor locali din judeţele Harghita şi Covasna. Klaus Iohannis a remarcat că de prea multe ori realităţile din aceste judeţe, locuite în majoritate de maghiari, sunt interpretate de o parte sau de alta într-o manieră care dezbină, care nu face decât să accentueze diferenţele şi să promoveze ostilitatea.
În timpul dezbaterilor, şeful statului a primit din partea primarului din Miercurea Ciuc Robert Raduly un drapel al Ţinutului Secuiesc, pe care a fost inscripţionată data la care Iohannis a fost ales preşedinte al României şi data de marţi, 18 iulie, care marchează vizita preşedintelui în Harghita şi Covasna. La rândul său, şeful statului i-a oferit primarului oraşului Miercurea-Ciuc drapelul României.
În opinia preşedintelui, intoleranţa, respingerea celor de altă etnie, indiferent dacă sunt practicate de reprezentanţi ai minorităţilor sau ai majorităţii, sunt căi sigure pentru blocarea evoluţiei atât a comunităţilor, cât şi a ţării în ansamblu.
Preşedintele României a făcut referire şi la trei teme politice – descentralizarea, regionalizarea şi autonomia – şi a precizat că ţara noastră are nevoie de creştere economică şi de modernizare a administraţiei.
Klaus Iohannis: „Cred că descentralizarea este obligatorie, fiindcă aleşii locali ştiu cel mai bine de ce are nevoie comunitatea şi trebuie să dispună de instrumentele necesare pentru a acţiona în interesul local. Regionalizarea este de dorit, dar numai dacă se face în aşa fel încât să ducă la modernizarea administraţiei pentru a fi mai eficientă în interesul cetăţeanului şi dacă duce la crearea de noi locuri de muncă prin creştere economică.
Autonomia locală şi regională ajută, dar autonomia pe criterii etnice nu este de dorit, fiindcă ar inhiba dezvoltarea.”
Klaus Iohannis a mai vizitat astăzi Catedrala Episcopală Ortodoxă din Miercurea Ciuc, Complexul Monahal Şumuleu Ciuc, Căminul Sf. Ştefan şi se află acum la fabrica Perla Harghitei. După amiază, va merge la Sf. Gheorghe, în judeţul Covasna, iar seara va participa la un ceremonial militar la Mausoleul Mărăşti din judeţul Vrancea.
Episcopul Covasnei şi Harghitei, Andrei Moldovan, i-a înmânat preşedintelui Klaus Iohannis o scrisoare în care punctează cele mai importante solicitări ale românilor din cele două judeţe.
Este imperios necesară găsirea unor soluţii pentru asigurarea prin bugetul central a suportului financiar pentru proiectele promovate de asociaţiile şi fundaţiile culturale, religioase şi civice din cele două judeţe, având în vedere potenţialul economic extrem de redus al comunităţii româneşti în acest spaţiu, se menţionează între altele în scrisoare, ne-a transmis corespondentul RRA, Angela Bîrsan.\
(romania-actualitati.ro/ FOTO presidency.ro)