VRANCEA: Un bătrân a fost omorât în spital de colegul de salon
Publicat de Andreea Drilea, 20 iulie 2017, 09:09 / actualizat: 20 iulie 2017, 10:14
Un bărbat în vârstă de 63 de ani, internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Focşani, a fost ucis, în noaptea de miercuri spre joi, de un pacient minor, cu care împărţea acelaşi salon.
Potrivit primelor cercetări, crima s-a produs pe fondul unui conflict spontan apărut între cei doi pacienţi, a precizat pentru AGERPRES Paula Enache de la Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea.
Conform acesteia, bărbatul ar fi murit în urma unei lovituri aplicate de tânărul în vârstă de 17 ani.
Poliţia a fost sesizată în legătură cu acest caz în jurul orei 1,30 noaptea, iar la faţa locului s-a deplasat o echipă operativă condusă de un procuror de la Tribunalul Vrancea, a mai spus Paula Enach.
Ea a menţionat că pe numele tânărului a fost întocmit dosar penal pentru omor, cazul fiind instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea.
(Agerpres/FOTO arhivă spitalvn.ro)