(REPORTAJ) Cariera la Instituțiile Europene – IDEAL, REALITATE, PROVOCARE
Publicat de , 19 noiembrie 2014, 15:33 / actualizat: 19 noiembrie 2014, 17:12
Uniunea Europeană – un mecanism care înglobează în prezent aproximativ 40.000 de funcționari. Tentația de a lucra în inima Europei este mare pentru mulți dintre tinerii, studenții sau absolvenții români, cu atât mai mult cu cât salariile pentru un post de funcționar începător, pleacă de la 3000 de euro lunar. Procedurile de selecție au devenit de-a lungul timpului mult mai riguroase și dificil de trecut.
Anthony Gravilli, purtător de cuvânt al fostului Comisar slovac Maroš Šefčovič, responsabil pentru relațiile inter-instituționale, inclusiv Oficiul European pentru Selecţia Personalului, ne-a prefațat care sunt procedurile de selecție și prioritățile recrutorilor europeni și provocările pentru tinerii aplicanți.
ANTHONY GRAVILLI:
„S-a realizat o modernizare majoră a procedurilor de selecție, începând cu anul 2010.Înainte de acest proces, tendinţa era de a căuta oameni cu un spirit enciclopedic şi cunostinţe vaste asupra afacerilor europene. Ulterior, am mutat centrul de greutate pe un model ce vizează abilitatea de a îndeplini saricinile foarte bine, mai exact capacitate de analiză, de a rezolva probleme, prioritizare și organizare, adaptabilitate la mediul multicultural şi muncă sub presiune. ”Prima data testăm, competențele numerice, de abstractizare și abilitatea de a gestiona anumite situații dificile care pot apărea în cadrul jobului. Dacă te afli printre cei care trec de această probă, eşti invitat împreună cu restul candidaților, la centrul de evaluare. Sunt evaluate toate aspectele legate de abilități, personalitatea candidaților și adecvarea profilul lor la cerinţele instituțiilor europene, înainte de a decide dacă persoana intră sau nu pe lista candidaților admiși.”
Iată cum poți aplica:
[youtube height=”320″ width=”480″]https://www.youtube.com/watch?v=akLJlK1dNqs[/youtube]
A.L: Salarizarea bună și mediul multicultural sunt principalele aspecte pentru care tinerii români se îndreaptă către o carieră europeană. Acestea nu sunt însă suficiente pentru a reuși. Pe ce alte aspecte ar trebui să ne concentrăm în pregătirea pentru instituțiile europene, ne spune Mădălina Chiriac, asistent de presă în cadrul serviciului purtătorilor de cuvânt ai Comisiei Europene.
MĂDĂLINA CHIRIAC:
„Studiile sunt importante, de preferință să spunem studiile pe afaceri europene, relații internaționale, dar nu numai și pe economie, comunicare sau IT. Cel mai important este că nu trebuie să renunți, trebuie să fii hotărât, să știi ce vrei și să urmărești până la capăt obiectivul, pentru că există un loc pentru fiecare dintre noi și mai devreme sau mai târziu găsești exact locul potrivit.”
A.L: Studenții și absolvenții se pot informa cu privire la cariera în cadrul instituțiilor europene apelând și la Ambasadorul Eu Careers. Acesta este misionarul Departamentului de cariere care ales în urma unei competiții anuale între universitățile din fiecare țară.
Pentru a treia oară, ambasadorul EU Careers din România,pentru anul 2013-2014 a fost o studentă a Universitatea Al Ioan Cuza din Iași. Am întrebat-o pe Teodora Bogza, care este gradul de informare al studenților, care sunt întrebările pe care le primește de la aceștia sau care este profilul celor interesați de joburile la UE.
TEODORA BOGZA
„Oamenii au nevoie de un impuls ca să caute informațiile și unde să le caute și ulterior un impuls ca să aplice și să fie motivați să continue cu procesul de selecție. Studenții are au avut contact în cadrul facultății cu o materie care se referă la Uniunea Europeană știu despre ce este vorba, studenții care nu au avut contact cu prea știu și nu caută pe internet. Cei mai interesați sunt cei care au terminat Studii Europene, Relații Internaționale, Dreptul sau Limbi Străine, însă Uniunea Europeană lucrează cu tot felul de specializări. Nu prea există informare pentru că din start își resping șansa, pentru că nimeni nu le-a spus și nici în cadrul facultății nu-ți spune nimeni că poți lucra și într-un domeniu conex.”
A.L: Un aport important în orientarea tinerilor către o carieră europeană îl au profesorii din cadrul universităților. Cum se pliază aceștia pe necesitățile studenților, cum contribuie la orientarea lor în carieră, care este feedback-ul pe care îl primesc și care este sfatul lor aflăm de la Corina Barbaros, asistent universitar doctor, în cadrul Facultății de Filozofie și Științe Social-Politice de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iași
CORINA BARBAROS
„Ceea ce află studenții din mediul universitar în urma parcurgerii programelor noastre, cred că sunt mai degrabă informații teoretice,dar foarte utile pentru accederea în instituțiile europene despre care vorbim. Probabil că ar trebui, poate, să creăm niște parteneriate cu formatori pe zona aceasta. Cred că ar trebui să fie o preocupare constantă pe parcursul studiilor universitare, nu doar pentru însușirea studiilor teoretice cât și pentru mobilități educaționale, apoi voluntariat, apoi internship-uri în Instituțiile Europene.”
A.L: Tinerii români sunt printre europenii care accesează cel mai mult posturile disponibile deși procentul aplicațiilor respinse este si el unul destul de mare. Cariera europeană trece dincolo de motivația financiară, solicitând în primul rând o determinare personală, apoi profesională și perseverență.
Instituțiile europene nu vor candidați care, potrivit mentalității românești, ”sunt buni la toate” ci vor profesionalism în diverse domenii de activitate. Mai mult decât atât, adaptabilitatea la mediul multicultural nu înseamnă doar socializare, ci înseamnă mentalități diferite de lucru, cutume diferite și caractere diverse. Trebuie să fii curajos astfel încât să poți face performanță, departe de confortul familiei și al prietenilor și să te obișnuiești cu vremea mohorâtă și dinamismul capitalei belgiene. Dacă totuși ești pregătit pentru toate acestea, ți-ai luat inima în dinți și vrei să aplici, înarmează-te cu multă RĂBDARE, MINUȚIOZITATE şi PERSEVERENȚĂ în căutarea informațiilor.
Un reportaj realizat de Anca Loghin