Ascultă Radio România Iași Live

Vasile Astărăstoae, fost președinte al Colegiului Medicilor, condamnat la doi ani închisoare cu suspendare

Vasile Astărăstoae, fost președinte al Colegiului Medicilor, condamnat la doi ani închisoare cu suspendare

Publicat de gabrielarotaru, 28 iulie 2017, 18:22

Vasile Astărăstoae, fost președinte al Colegiului Medicilor din România și rector al UMF Iași, a fost condamnat vineri de Tribunalul Suceava la doi ani închisoare cu suspendare, într-un dosar de fraude cu fonduri europene.

Potrivit deciziei instanței, Vasile Astărăstoae a primit 2 ani închisoare pentru tentativă la infracțiunea de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, precum și 2 ani închisoare pentru conflict de interese, fiind însă achitat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.

Cele două pedepse au fost contopite cu o condamnare de 1 an închisoare aplicată de Judecătoria Iași într-un alt dosar, rezultând doi ani închisoare. Tribunalul Suceava a suspendat executarea pedepsei, aplicând un termen de încercare de 4 ani.

Alte condamnări în dosar: Adrian Ciureanu — 3 ani închisoare cu suspendare, Daniela Druguș — 3 ani cu suspendare, Pughin Corvin Gabriel — 2 ani cu suspendare, Laurian Tănăsescu — 2 ani cu suspendare, Dănuț Mușat — 1 an cu suspendare, Dan Alexandru Verner — 1 an cu suspendare.

De asemenea, instanța a dispus achitarea a trei inculpați — Daniela Astărăstoae, Dragoș Pieptu și Raluca Isabela Vătuiu.

În schimb, persoanele juridice SC Congrex.Net SRL Iași și SC Maguay Impex SRL au fost obligate la plata unor amenzi penale de 10.000 lei, respectiv 200.000 lei. Ultima firmă are interzis să participe la procedurile de achiziții publice pe o durată de 3 ani.

Instanța a lăsat nesoluționate acțiunile civile formulate de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale. Judecătorii au luat act că persoana vătămată — Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași nu s-a constituit parte civilă în dosar.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în 10 zile de la comunicare.

În decembrie 2011, Vasile Astărăstoae a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată, tentativă la folosirea de documente ori declarații false, care are ca rezultat obținerea de fonduri europene și conflict de interese.

În același dosar, au fost trimiși în judecată directorul Centrului de Comunicații din cadrul UMF Iași, Ioan Adrian Ciureanu; directorul general administrativ al UMF Iași, Daniela Druguș; administratorul SC Maguay Impex SRL București, Corvin Gabriel Pughin; reprezentantul SC Euro Management Grup SRL București, Laurian Gabriel Tănăsescu; asistentul de comunicare — promovare relații publice, parteneriate și mass-media în cadrul Institutului de Medicină Legală (IML) Iași, Daniela Astărăstoae.

De asemenea, erau deferiți justiției doi consilieri din cadrul Ministerului Comunicațiilor — Dănuț Mușat și Dan Alexandru Verner; prorectorul UMF Iași, Dragoș Pieptu; precum și un angajat al MCSI, Raluca Isabela Vătuiu.

Potrivit DNA, în perioada 2009 — 2011, la UMF Iași era în derulare proiectul finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională și intitulat „Platforma de e-learning la Universitatea de Medicină și Farmacie ‘Gr.T.Popa’ Iași”. În acest context, Vasile Astărăstoae, în calitate de rector al UMF Iași și manager de proiect, împreună cu Daniela Druguș și Ioan-Adrian Ciureanu, cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la achizițiile publice, a dispus atribuirea ilegală a contractului de achiziție publică către SC Maguay Impex SRL București, firma inculpatului Corvin Gabriel Pughin.

„În această modalitate, UMF Iași și Ministerul Economiei și Finanțelor au fost prejudiciate cu suma totală de 6.126.481,98 lei. În cursul lunii noiembrie 2010, inculpatul Astărăstoae Vasile, împreună cu inculpata Druguș Daniela, în calitate de manager de proiect, respectiv responsabil financiar, a aprobat în mod nelegal plata, către SC ‘Maguay Impex’ SRL, a sumei de 160.000 lei cu titlu de ‘cheltuieli instruire’ în condițiile în care această activitate nu a fost realizată. La rândul său, inculpatul Ciureanu Ioan-Adrian, în calitate de responsabil tehnic al proiectului, a confirmat în fals efectuarea serviciilor de instruire”, susțineau procurorii.

Anchetatorii mai arătau că, în cursul anului 2010, Vasile Astărăstoae a întocmit și depus la Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale două documente (cerere de rambursare și raport de progres) prin care solicita rambursarea sumei de 1.292.714 lei achitată de UMF Iași către SC Maguay Impex SRL. În aceste documente, Astărăstoae a consemnat în mod nereal că serviciile de instruire în valoare de 160.000 lei au fost efectuate și că au fost implementate mai multe cursuri în format electronic, deși platforma este nefuncțională.

„De asemenea, în derularea aceluiași proiect, în cursul lunii noiembrie 2009, inculpații Astărăstoae Vasile și Druguș Daniela, cu încălcarea prevederilor legale, au încheiat un contract de prestări servicii cu o societate comercială, motiv pentru care UMF Iași a fost prejudiciată cu suma de 37.200 lei, sumă ce a fost recuperată”, mai susținea DNA.

Potrivit anchetatorilor, pe data de 31 martie 2010, între Ministerul Muncii și IML Iași a fost încheiat un contract, finanțat în principal prin Programul Operațional Sectorial „Dezvoltare Resurse Umane” (AM POSDRU) ce avea ca obiect punerea în practică a proiectului intitulat „Standarde europene pentru programe post-doctorale competitive de formare în domeniul managementului cercetării avansate și expertizei psihiatrice medico-legale”.

„În acest context, inculpatul Astărăstoae Vasile, în calitate de director al Institutului de Medicină Legală Iași și manager al proiectului, a dispus includerea în proiect și angajarea la IML Iași, pe durata celor 3 ani de implementare, a fiicei sale și a altor două persoane din conducerea UMF Iași pentru a le facilita acestora obținerea unor sume de bani cu titlu de drepturi salariale (în total 14.496 lei brut din care suma de 8.773 lei pentru fiica sa)”, mai arăta DNA. (Agerpres/ FOTO adevarul.ro)

Etichete:
Galaţi: Şoferul de TIR care a provocat accidentul soldat cu decesul a trei persoane, reţinut pentru 24 de ore
Prim plan vineri, 29 noiembrie 2024, 10:03

Galaţi: Şoferul de TIR care a provocat accidentul soldat cu decesul a trei persoane, reţinut pentru 24 de ore

Şoferul de TIR care a provocat joi, pe DN 26, accidentul soldat cu decesul a trei persoane, un bărbat în vârstă de 70 de ani din Republica...

Galaţi: Şoferul de TIR care a provocat accidentul soldat cu decesul a trei persoane, reţinut pentru 24 de ore
(AUDIO) Accident mortal în județul Bacău
Prim plan vineri, 29 noiembrie 2024, 08:42

(AUDIO) Accident mortal în județul Bacău

La data de 29 noiembrie a.c., în jurul orei 04:30, un bărbat de 46 de ani, în timp ce conducea un autoturism MCV cu 7 locuri pe DN2-E85 dinspre...

(AUDIO) Accident mortal în județul Bacău
Parlamentare2024/Rezultatul alegerilor – urmărit în timp real pe site-ul AEP
Prim plan vineri, 29 noiembrie 2024, 06:40

Parlamentare2024/Rezultatul alegerilor – urmărit în timp real pe site-ul AEP

Rezultatele alegerilor parlamentare de duminică vor putea fi urmărite în timp real, la fel ca la primul tur al alegerilor prezidenţiale,...

Parlamentare2024/Rezultatul alegerilor – urmărit în timp real pe site-ul AEP
Parlamentare2024/Românii îşi aleg duminică reprezentanţii în Legislativ; aproape 19.000 de secţii în ţară
Prim plan vineri, 29 noiembrie 2024, 06:04

Parlamentare2024/Românii îşi aleg duminică reprezentanţii în Legislativ; aproape 19.000 de secţii în ţară

Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne, în cele aproape 19.000 de secţii organizate în ţară, pentru a alege viitorii...

Parlamentare2024/Românii îşi aleg duminică reprezentanţii în Legislativ; aproape 19.000 de secţii în ţară
Prim plan vineri, 29 noiembrie 2024, 06:00

Parlamentare2024/Românii din diaspora, aşteptaţi sâmbătă şi duminică la urne; aproape 7.000 de persoane votează prin corespondenţă

Românii din diaspora sunt aşteptaţi sâmbătă şi duminică la urne, pentru a-şi desemna reprezentanţii în noul Legislativ, votarea...

Parlamentare2024/Românii din diaspora, aşteptaţi sâmbătă şi duminică la urne; aproape 7.000 de persoane votează prin corespondenţă
Prim plan joi, 28 noiembrie 2024, 20:34

BEC – măsuri privind solicitarea CCR de reverificare şi renumărare a voturilor

Biroul Electoral Central a adoptat, joi, o decizie privind modul în care va fi soluţionată solicitarea Curţii Constituţionale de reverificare...

BEC – măsuri privind solicitarea CCR de reverificare şi renumărare a voturilor
Prim plan joi, 28 noiembrie 2024, 20:23

(AUDIO) Peste două sute de persoane protestează pentru a patra seară consecutiv în Piața Unirii din Iași

Aproximativ 200 de persoane protestează, în Piața Uniri din Iași, pentru a patra seară consecutiv, față de Călin Georgescu, candidatul...

(AUDIO) Peste două sute de persoane protestează pentru a patra seară consecutiv în Piața Unirii din Iași
Prim plan joi, 28 noiembrie 2024, 16:15

CSAT: Au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influenţa corectitudinea procesului electoral

UPDATE – Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării au constatat că au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influenţa...

CSAT: Au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influenţa corectitudinea procesului electoral