Gabriel Puiu Popoviciu, condamnat definitiv la 7 ani închisoare
Publicat de gabrielarotaru, 2 august 2017, 16:45
Omul de afaceri Gabriel Puiu Popoviciu a fost condamnat definitiv astăzi de Înalta Curte de Casație și Justiție la 7 ani închisoare în dosarul „Băneasa”.
Instanța supremă a admis în parte apelul lui Popoviciu și i-a scăzut pedeapsa de la 9 ani, cât primise la Curtea de Apel București, la 7 ani închisoare.
Alte condamnări: Cornel Șerban (fostul șef DGIPI) — 2 ani și 6 luni cu executare, Ioan Nicolae Alecu (rectorul USAMV București) — 6 ani de închisoare cu executare, Petru Pitcovici (fost șef în Direcția Generală Anticorupție din MAI) — 2 ani cu suspendare.
Au mai primit pedepse cu executare Ștefan Diaconescu — 5 ani și Andrei Mihai Bejenaru — 6 ani.
Decizia este definitivă.
Latura civilă a procesului a rămas nesoluționată, fiind disjunsă într-un alt dosar care se află pe rolul Curții de Apel București, instanță de fond.
Potrivit DNA, în perioada 2000 — 2004, rectorul Ioan Niculae Alecu, beneficiind de sprijinul interesat al lui Popoviciu, în baza unui contract încheiat cu încălcarea prevederilor legale, a făcut posibilă aducerea unui teren de 224 hectare, aparținând domeniului public al statului, ca aport în natură la capitalul social al SC Băneasa Investments SA, societate controlată de omul de afaceri.
„În condițiile în care terenul respectiv (ferma Băneasa) se afla în proprietatea publică a statului, conform legii, nu putea să facă obiectul vreunei tranzacții și, în plus, a fost în mod vădit subevaluat. În momentul constituirii ca aport la capitalul social al SC Băneasa Investments SA, terenul a fost evaluat la valoarea de un dolar/mp, în timp ce valoarea de piață de la acea dată era de aproximativ 150 euro/mp. Terenul se situează în partea de nord a orașului București, se învecinează cu DN1 București — Ploiești, iar pe acest teren s-au construit puncte de lucru și sediile unor importante societăți comerciale”, susțineau procurorii.
Inițial, Popoviciu, în înțelegere cu rectorul, a creat posibilitatea încheierii unui contract de asociere în participațiune în condiții nelegale, introducând în acest mecanism societatea SC Log Trans, devenită ulterior Băneasa Investments.
Potrivit contractului, trebuiau dezvoltate activități de pomicultură, viticultură, creșterea animalelor pe terenurile fermei Băneasa.
„Fără a avea acordul membrilor Biroului de Senat și al Senatului USAMV București, Ioan Alecu și Gabriel Popoviciu au stabilit procentele de participare în cadrul asocierii, respectiv 49% pentru Universitate și 51% pentru SC Log Trans. O evaluare asupra terenurilor în suprafață de 224 ha și a imobilelor aferente care urmau a fi aduse în asociere nu fusese făcută. Prin urmare, acceptarea unei cote de participare de 49% de către Universitate nu s-a făcut în condiții legale. În plus, aportul de 51%, sub formă de bani, ce revenea celeilalte părți, a fost doar formal, sumele de bani doar tranzitând conturile societății”, au mai indicat procurorii.
Conform acestora, pentru a pune în aplicare înțelegerea ascunsă cu omul de afaceri, rectorul i-a indus în eroare pe membrii Senatului USAMV București, prezentându-le date neadevărate și impunând chiar modificarea Cartei Universității. De asemenea, a susținut că se vor mări salariile cadrelor didactice, că universitatea va câștiga fonduri bănești cu ajutorul cărora se va dota unitatea de învățământ, pentru asigurarea unor condiții decente de studiu, că vor fi construite garsoniere pentru a fi închiriate de preparatori, asistenți, doctoranzi etc.
„Inculpatul Alecu a fost de acord ca sus-menționatul contract de asociere în participațiune să fie conceput și redactat de Popoviciu și de avocații acestuia, fără să participe consilierul juridic și economistul Universității. Contractul a fost semnat la USAMV București în condiții improprii de reprezentare a universității. În 3 august 2000, încălcând hotărârea Senatului USAMV, inculpații Alecu, Popoviciu și Bejenaru au aportat dreptul de folosință asupra unui teren de 174 hectare (parte din suprafața de 224 ha a fermei Băneasa), împreună cu imobilele aferente, la capitalul social al SC Băneasa Investments SA (SC Log Trans). După aportarea dreptului de folosință, clădirile aferente fermei Băneasa au fost demolate”, se arăta în rechizitoriu.
La solicitarea rectorului Alecu, Popoviciu i-a promis că îl va sprijini să obțină titlul de proprietate pe terenul aferent fermei Băneasa, iar astfel, în condiții nelegale, în cursul anului 2001, la propunerea subcomisiei de aplicare a Legii 1/2000 (a fondului funciar), comisia municipiului București a eliberat titlul de proprietate pentru USAMV București.
După eliberarea titlului de proprietate, Ioan Alecu, în înțelegere cu Popoviciu, a aportat dreptul de proprietate asupra suprafeței de 174 ha la capitalul social al SC Băneasa și dreptul de proprietate asupra clădirilor edificate pe acest teren, deși Hotărârea Senatului USAMV interzicea acest lucru.
În acest context, terenul a fost subevaluat, iar ulterior, în 2004, a fost aportată și diferența până la 224 hectare la capitalul social al firmei, în condiții de subevaluare.
„Practic, în urma tuturor acestor activități, Universitatea de Științe Agricole nu a avut niciun beneficiu, dimpotrivă, a pierdut suprafața de teren aferentă fermei Băneasa pe care o avea în administrare și în exploatare, inițial. Ca urmare a eliberării titlului de proprietate pe suprafața de 224 ha a fost cauzat statului un prejudiciu de 335.387.260 lei. Prejudiciul cauzat USAMV București se ridică la suma de 619.472.218 lei și se compune din valoarea terenurilor aportate prin subevaluare la capitalul social al SC Băneasa Investments SA și din scoaterea din societate a sumelor de bani care fuseseră aportate la capitalul social, lipsind societatea de capital de lucru”, mai spuneau procurorii. (Agerpres/ FOTO gandul.info)