Cancelarul german Angela Merkel l-a felicitat pe Klaus Iohannis pentru victoria în alegeri
Publicat de Lucian Bălănuţă, 18 noiembrie 2014, 15:48
Cancelarul german Angela Merkel l-a felicitat pe Klaus Iohannis pentru victoria în alegerile prezidenţiale, potrivit unui comunicat publicat, marţi, pe site-ul guvernului german.
Totodată, Angela Merkel a apreciat că relaţiile dintre România şi Germania sunt foarte bune. Cancelarul german i-a transmis lui Klaus Iohannis că Germania va fi alături de România, ca un partener de încredere, şi va ajuta ţara pe calea reformelor. Dna Merkel şi-a exprimat convingerea că ambele ţări vor aprofunda în continuare relaţiile bilaterale.
Şi preşedintele Germaniei, Joachim Gauck, l-a felicitat pe Klaus Iohannis pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale din România, din 16 noiembrie, şi a promis că Germania va continua să sprijine reformele din România, mai ales în privinţa îmbunătăţirii statului de drept.
(Agerpres/ FOTO nbc,com)