UPDATE: Omul de afaceri Puiu Popoviciu, eliberat pe cauţiune în Londra
Publicat de , 14 august 2017, 16:28 / actualizat: 14 august 2017, 17:28
UPDATE ORA 16:20 – Omul de afaceri Puiu Popoviciu a fost lăsat în libertate, după achitarea unei cauțiuni de peste 200.000 de lire.
Puiu Popoviciu a fost reținut pentru câteva ore de polițiștii britanici, iar apoi a fost eliberat cu brățară de supraveghere.
Omul de afaceri Puiu Popoviciu a fost reținut luni de către London Motropolitan Police, informează IGPR.
Schimbul de date și informații a avut loc prin CCPI — Biroul SIRENE.
Potrivit sursei citate, în prezent se derulează procedura legală în astfel de situații.
Poliția Română a informat Curtea de Apel București și Ministerul Justiției, instituții abilitate să se ocupe de extrădarea celui în cauză.
Omul de afaceri Gabriel Puiu Popoviciu a fost dat în urmărire internațională după ce Curtea de Apel București a emis, la cererea Poliției, un mandat european de arestare pe numele acestuia, existând date că a părăsit teritoriul României la începutul lunii iunie.
Popoviciu a fost dat în urmărire națională de Poliția Română după ce nu a fost găsit la domiciliu în vederea executării deciziei definitive de condamnare a sa în dosarul ‘Băneasa’.
Omul de afaceri Gabriel Puiu Popoviciu a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la 7 ani închisoare în dosarul „Băneasa”. Instanța supremă a admis în parte apelul lui Popoviciu și i-a scăzut pedeapsa de la 9 ani, cât primise la Curtea de Apel București, la 7 ani închisoare.
(Agerpres/ FOTO gandul.info)