(FOTO/VIDEO) Grav accident rutier la Vaslui. O maşină a luat foc
Publicat de gabrielarotaru, 29 august 2017, 05:31 / actualizat: 29 august 2017, 9:39
Aseară, o maşină a luat foc, pe Drumul European 581, în judeţul Vaslui. Traficul rutier a fost blocat până când pompierii au stins flăcările şi pericolul a fost îndepărtat. Totul, în urma unui accident produs, cel mai probabil, pe fondul neatenţiei în conducere.
Două autoturisme s-au lovit frontal, pe raza localităţii 7 Case, cei doi şoferi, un vasluian şi un cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de aproximativ 30 de ani, suferind răni uşoare. Au fost transportaţi la Spitalul de Urgenţă din Vaslui pentrt investigaţii.
Una dintre maşini, însă, s-a aprins ca o torţă, după ce butelia cu gaz lichefiat a explodat în urma impactului. Un echipaj de la pompieri a ajuns imediat la faţa locului şi a lichidat incendiul. Flăcările au distrus autoturismul în totalitate.
Poliţiştii vasluieni au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească împrejurările în care s-a produs evenimentul. Traficul în zonă a fost blocat în timpul intervenţiei pompierilor, fiind reluat, apoi, pe un singur sens în timpul cercetărilor.
[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=wCilgVxJ7vw[/youtube]
(Radio Iaşi/ Vasile Geles/ FOTO Vasile Geles)