Ascultă Radio România Iași Live

BACĂU: Alimentarea cu gaze naturale va fi sistată în trei localităţi din judeţ

Publicat de Gabriela Rotaru, 29 august 2017, 12:43

În vederea efectuării unor lucrări specifice la sistemele de transport şi distribuţie a gazelor naturale, alimentarea cu gaze naturale va fi sistată la consumatori din localităţile Oneşti, Solonţ şi Zemeş, după cum urmează:

Miercuri, 30 august, începând cu ora 8.00: Mun. Oneşti, străzile Mărăşeşti, Cireşoaia, Trotuşului şi Podul Alb.Reluarea serviciului de distribuţie se va efectua treptat, cel mai probabil începând cu ora 16.00.

Joi, 31 august, începând cu ora 9.00: Loc. Solonţ şi Zemeş.Reluarea serviciului de distribuţie se va efectua treptat, cel mai probabil începând cu ora 12.00.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon:
0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau  0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie). (Radio Iaşi/ Comunicat Delgaz Grid/ FOTO cluck.ro)

Etichete:
Proiectul privind dezvoltatorii imobiliari și pensiile magistraților, în dezbaterea deputaților
Prim plan marți, 22 aprilie 2025, 10:30

Proiectul privind dezvoltatorii imobiliari și pensiile magistraților, în dezbaterea deputaților

Camera Deputaţilor va dezbate şi vota, săptămâna aceasta, ca for decizional, proiectul de lege care oferă protecţie financiară pentru...

Proiectul privind dezvoltatorii imobiliari și pensiile magistraților, în dezbaterea deputaților
DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online
Prim plan marți, 22 aprilie 2025, 10:28

DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online

Parolele lungi nu garantează siguranţa online, avertizează Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică. Instituţia spune că în loc să...

DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online
Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional
Prim plan marți, 22 aprilie 2025, 10:25

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional, după ce plafonul de garantare aprobat de către Ministerul de Finanţe în valoare de 500 milioane...

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional
METEO: Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în mai multe județe
Prim plan marți, 22 aprilie 2025, 10:07

METEO: Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în mai multe județe

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 22-04-2025 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 22 aprilie,...

METEO: Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în mai multe județe
Prim plan marți, 22 aprilie 2025, 09:44

Uniunea Artiștilor Plastici din România face noi propuneri de evenimente pentru perioada 21 – 27 aprilie 2025

Uniunea Artiștilor Plastici din România recomandă câteva evenimente din lumea artelor vizuale, care vor avea loc în săptămâna 21 -27 aprilie...

Uniunea Artiștilor Plastici din România face noi propuneri de evenimente pentru perioada 21 – 27 aprilie 2025
Prim plan marți, 22 aprilie 2025, 09:43

Pompierii botoșăneni au fost la datorie și în perioada 18 – 21 aprilie 2025

Pompierii botoșăneni au fost la datorie și în perioada 18 – 21 aprilie a.c., pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și...

Pompierii botoșăneni au fost la datorie și în perioada 18 – 21 aprilie 2025
Prim plan marți, 22 aprilie 2025, 06:43

Papa Francisc a fost al doilea Suveran Pontif care a vizitat România, după Ioan Paul al II-lea

Papa Francisc a fost al doilea Suveran Pontif care a vizitat România, după Ioan Paul al II-lea. Între 31 mai şi 2 iunie 2019, el s-a aflat în...

Papa Francisc a fost al doilea Suveran Pontif care a vizitat România, după Ioan Paul al II-lea
Prim plan marți, 22 aprilie 2025, 06:27

Cutremur cu magnitudinea de 3.9 în zona seismică Vrancea

Patru cutremure, cu magnitudini între 2,8 şi 3,9, au avut loc, în cursul nopţii, în zona seismică Vrancea-Buzău, fiind resimţite uşor în...

Cutremur cu magnitudinea de 3.9 în zona seismică Vrancea