Cazuri de hepatită virală semnalate în Murgeni, judeţul Vaslui
Publicat de gabrielarotaru, 2 septembrie 2017, 10:24
În judeţul Vaslui au fost diagnosticate mai multe cazuri de hepatită în ultima perioadă. Medicii spun că deocamdată nu poate fi vorba despre un focar, dar atrag atenţia că trebuie respectate normele de igienă.
În ultimele zile, mai mule cazuri de hepatită virală acută sunt semnalate în zona arondată oraşului Murgeni din judeţul Vaslui.
Într-o singură zi, de pildă, un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă a transportat la spital din localitatea Cârja trei copii.
Vârstele pacienţilor disgnosticaţi până acum sunt între 6 şi 27 de ani. Nu este vorba însă în prezent despre un focar al acestei boli, dau asigurări reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică, însă nerespectarea regulilor elementare de igienă implică riscul creşterii numărului de îmbolnăviri. (Radio Iaşi/ Alina Darie/ FOTO dietetik.ro)