Versiunea ucraineană a „democrației”: învățământ… doar în limba statului (I)

Publicat de nicolaetomescu, 8 septembrie 2017, 13:00

„Ministerul Afacerilor Externe (al României) a luat notă cu îngrijorare de forma adoptată la 5 septembrie (2017) de către Rada Supremă a Ucrainei a noii Legi a Învăţământului, în special a articolului 7 al acesteia, care vizează învăţământul în limbile minorităţilor naţionale”. MAE reaminteşte: potrivit prevederilor Convenţiei-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, „statele se angajează să recunoască dreptul oricărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale de a învăţa limba sa maternă”. Necesitatea conformităţii cu normele internaţionale în materie „a fost semnalată de partea română în dialogul cu partea ucraineană pe tema promovării şi protejării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii naţionale române din Ucraina”…

*

Am propus, în numeroase emisiuni radiodifuzate, modelul de investigaţie serioasă, extinsă în mai multe direcţii şi planuri.L-am avut partener de dialog şi pe Vasile Tărâţeanu (poet, publicist, redactor-şef al ziarului „Arcaşul”, fost deputat în Consiliul Regional Cernăuţi). Un om vizitat de idei, capabil să şi le exprime în funcţie de conştiinţa sa… Fără pretenţia că paşii dintr-o direcţie  vor fi urmaţi de alţii. Mai mult, că odată îndrumaţi corect, aceşti paşi către înţelegere pot fi  hotărâtori. Rămâne doar nevoia de a fi în legătură cu lumea şi cu realităţile? În abordarea unei tematici care abundă în numeroase semne de întrebare, nu avem mai mult confort spiritual decât altădată. Dificultatea de a fi obiectiv este şi ea mai mare, suferinţa a sporit la rândul ei; iar dacă există mai multă comunicare, se cuvine să existe mai puţină singurătate. Considerând că nu este îndeajuns să sesizezi cotidianul, pentru a-l cunoaşte într-adevăr trebuie să-l transformi, vom trece la studierea chestiunii într-un cadru interdisciplinar, la reexaminarea mai amănunţită a controverselor…

Nicolae Tomescu: Pentru tine, Vasile Tărâțeanu, eticul primează asupra coeficientului de riscuri?

Vasile Tărâțeanu: În virtutea situației în care mă aflu, dă-mi voie ca fiind unul dintre cei 200.000 de români din nordul Bucovinei, nordul Basarabiei şi tinutul Herța (care  formează actuala regiune Cernăuţi) şi unul dintre cei peste 500.000  de etnici  români  din Ucraina,  deasupra cărora a atârnat – ca  sabia lui Damocles – articolul 62 aliniatul I al Codului Ucrainei, nu aş  vrea  să vorbesc  despre  oportunitatea  includerii  în  Tratatul din 1997 a unui articol privind condamnarea reciprocă a consecinţelor Pactului Ribbentrop-Molotov, nici despre caracterul nul şi neavenit al notelor ultimative sovietice pe baza cărora s-a produs aşa-zisa  eliberare a ținuturilor „aflate  sub  ocupaţia  trupelor române”. Prefer mai degrabă să  vorbesc  despre  crimele  petrecute  în aceste teritorii în cei peste cincizeci de ani de regim  comunist,  de teroare comunistă, despre încălcarea drepturilor  omului, respectiv ale minorităţii româneşti…

Nicolae Tomescu: Pentru a regăsi viaţa istorică trebuie să o urmăm pe toate căile şi sub toate formele, în toate elementele. Nu putem restabili mişcarea tuturor forţelor, dar pentru a înţelege mai bine ce înseamnă respectarea drepturilor ar fi interesant de urmărit evoluţia învăţământului… După ocuparea Bucovinei de către Austria a început procesul reorganizării învățământului moldovenesc după sistemul  austriac.  În 12  ani de administrație militară austriacă, numărul școlilor a crescut de la 2 la 32. Ulterior însă, în 1786, administraţia militară este înlocuită cu una civilă, Bucovina nimerind sub protectoratul Galiţiei. Până în 1816, numărul școlilor scade în Bucovina la cifra 12. Controlul asupra şcolilor româneşti este preluat de Consistoriul Romano-Catolic din Lvov, care propune catolicizarea intensă a învăţătorilor români (înlocuiţi, în caz de nesupunere, cu învăţători poloni). De abia după ce Bucovina a fost declarată ducat autonom (în urma evenimentelor de la 1848) şcoala românească cunoaşte o redresare și chiar o dezvoltare prin grija Consistoriului Ortodox de la Cernăuţi. În 1914, numărul  şcolilor românești era de 179; conform datelor recensământului din 1930, numărul știutorilor de  carte  era de  65,7%  față de 38,1% în Basarabia şi 57% în întreaga Românie. La fiecare zece ani, coeficientul de însușire a cunoștințelor creşte cu 10,2 %. După numărul ştiutorilor de carte, Bucovina se situa, în cuprinsul României, pe  locul II. Semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov a reprezentat şi conturarea unui complex de condiţii nefavorabile dezvoltării învătământului românesc. Înstrăinarea școlii s-a produs în patru etape. Prima în 1941, atunci când dispar 30-40 de  secții românești.  În 1941 rămân 114  secții (astăzi există vreo 90). Într-o singură noapte, au  dispărut 15 şcoli. În zona satelor româneşti (zona Cernăuţilor) s-a creat o zonă ucraineană/pentru a nu mai fi pusă niciodată chestiunea. A doua etapă priveşte anii ’60 ai secolului al XX-lea: se lichidează un sir de școli nationale, se ucrainizează învățământul în limba română. Al treilea moment priveşte începutul anilor ’70 ai secolului trecut, când apare teza contopirii „naţiunilor  sovietice”;  școlile sunt rusificate, limba rusă este declarată limbă de comunicare între „naţiuni”. În al patrulea moment, se produce mixtizarea învăţământului, se creează şcoli mixte ucraino-române sau ruso-române. Drept rezultat, clasele româneşti dispar în câţiva ani. Anii de ocupaţie sovietică au fost un adevărat calvar pentru românii din nordul  Bucovinei. ..

Vasile Tărâțeanu: Într-adevăr, după încorporarea la U.R.S.S (1940) populaţia românească a avut de suportat o cruntă asuprire ca urmare a politicii consecvente de discriminare, de epurare etnică. Mii de gospodari au fost deposedați de pământul lor, de vite şi  cai, de unelte agricole. La fel s-a procedat şi cu averile mănăstirilor, societăţilor, fundaţiilor şi asociaţiilor; au fost confiscate păşunile. imaşurile, pădurile comunităţilor româneşti moştenite prin danie domnească. Au fost suprimaţi români: intelectuali, ţăranii fruntaşi – prin întemniţări, deportare în masă şi execuţii; unele. localităţi româneşti au fost şterse de pe faţa pământului, pur şi simplu depopulate; treptat, în locul  miilor de români masacraţi la Lunca şi la Fântâna Albă, în locul miilor de  români  deportaţi  precum şi a celor trimişi la muncă forţată pe la minele din Dombas, la tăierea  pădurilor/  Onega,  mai  târziu la desţelenirea pămanturilor, a fost adusă populaţia ucraineană sau rusă care, într-un răstimp  foarte  scurt, a devenit majoritară…

Nicolae Tomescu: A nu recunoaşte sau a ignora asemenea fapte înseamnă asumarea responsabilităţii fără prescriere, îndepărtarea normalului. Când nu recunoşti nici măcar dreptul românilor de  a avea şi folosi memoria istorică, când vrei să camuflezi  adevărul  şi  trăieşti  prin agitaţie propagandistică, înseamnă că nu eşti pregătit să normalizezi și să împlinești relaţiile. Şi  atunci,  nu  suntem  obligați să intervenim, democratic și diplomatic, pentru  respectarea drepturilor românilor  din  Ucraina?

Vasile Tărâțeanu: Fără îndoială că mai este nevoie și de aşa  ceva… Pentru  a  întregi acest tablou, a tot ce a pătimit neamul noslrn… În 1944,  printr-o decizie a Sovietului Suprem al RSS Ucrainene, majoritatea localităţilor româneşti din Nordul Bucovinei a fost rebotezată cu nume ucrainean sau rusesc. Multe  şcoli au fost închise. Au fost închise şi foarte multe biserici, parte din ele transformate în depozite (cazul Catedralei Sfânta Paraschiva din Cernăuți), unele din aşezăminte fiind dărâmate (cele de prin părţile Herţei)….

-va continua-