Versiunea ucraineană a „democrației”: învățământ… doar în limba statului (II)
Publicat de nicolaetomescu, 9 septembrie 2017, 11:02
„Ministerul Afacerilor Externe (al României) a luat notă cu îngrijorare de forma adoptată la 5 septembrie (2017) de către Rada Supremă a Ucrainei a noii Legi a Învăţământului, în special a articolului 7 al acesteia, care vizează învăţământul în limbile minorităţilor naţionale”. MAE reaminteşte: potrivit prevederilor Convenţiei-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, „statele se angajează să recunoască dreptul oricărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale de a învăţa limba sa maternă”. Necesitatea conformităţii cu normele internaţionale în materie „a fost semnalată de partea română în dialogul cu partea ucraineană pe tema promovării şi protejării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii naţionale române din Ucraina”…
*
Am propus, în numeroase emisiuni radiodifuzate, modelul de investigaţie serioasă, extinsă în mai multe direcţii şi planuri.L-am avut partener de dialog şi pe Vasile Tărâţeanu (poet, publicist, redactor-şef al ziarului „Arcaşul”, fost deputat în Consiliul Regional Cernăuţi). Un om vizitat de idei, capabil să şi le exprime în funcţie de conştiinţa sa… Fără pretenţia că paşii dintr-o direcţie vor fi urmaţi de alţii. Mai mult, că odată îndrumaţi corect, aceşti paşi către înţelegere pot fi hotărâtori. Rămâne doar nevoia de a fi în legătură cu lumea şi cu realităţile? În abordarea unei tematici care abundă în numeroase semne de întrebare, nu avem mai mult confort spiritual decât altădată. Dificultatea de a fi obiectiv este şi ea mai mare, suferinţa a sporit la rândul ei; iar dacă există mai multă comunicare, se cuvine să existe mai puţină singurătate. Considerând că nu este îndeajuns să sesizezi cotidianul, pentru a-l cunoaşte într-adevăr trebuie să-l transformi, am trecut la studierea chestiunii într-un cadru interdisciplinar, la reexaminarea mai amănunţită a controverselor…
Nicolae Tomescu: Tinde (şi astăzi) Ucraina, ca stat, să dispreţuiască ceea ce este diferit de el?
Vasile Tărâțeanu: Dacă este să discutăm despre ce se petrece, de când eu şi alţi români ne numim cetăţeni ai statului ucrainean… În 1991, când s-a destrămat Imperiul Sovietic, regiunea Cernăuţi a devenit parte componentă a Ucrainei independente şi suverane. Şi atunci, populaţia autohtonă românească a crezut că i se vor reda libertăţile – sau, pentru a nu părea naiv – că i se vor acorda libertăţi recunoscute în toate statele (dându-ne astfel ocazia de a ne manifesta conştiinţa naţională prin cultură, religie, prin învăţământ, obiceiuri şi tradiţii). Cu atât mai mult legea Ucrainei cu privire la minorităţile nationale (din 25 iunie 1992) crea un cadru juridic relativ satisfăcător pentru menţinerea specificului naţional al minorităţilor, statul garantând dreptul la autonomie naţională, la învăţarea şi folosirea limbii materne, la studierea acesteia în instituţiile de stat, folosirea simbolurilor naţionale şi altele… De fapt, în prima perioadă de după proclamarea independenţei statale a Ucrainei, autorităţile locale din regiunea noastră au manifestat o oarecare înțelegere faţă de necesitățile, doleanţele populației româneşti (din punct de vedere numeric, a doua în regiunea Cernăuți şi a treia în Ucraina). Aceste mici concesii se exprimau prin retrocedarea unei părţi din parterul fostei Case Naţionale Române, deschiderea unei şcoli din centrul oraşului Cernăuţi, schimbarea denumirii a două străzi… Apoi, principalele revendicări înaintate la primul Congres al românilor din 1992, precum şi în scrisoarea adresată conducerii de vârf a Ucrainei – Preşedintelui acesteia – au rămas fără răspuns, cum au rămas neluate în seamă şi propunerile pe care le-a înaintat conducerea Societăţilor Naţionale româneşti în acţiunea de făurire a proiectului de Constituţie a Ucrainei privind minorităţile.
Adevărul… au fost și sunt ignorate manifestările de păstrare a identităţii noastre naţionale, chiar obstrucţionate – sub ameninţarea că afectează interesele naţionale ale Ucrainei, îndeosebi integritatea teritorială. Cu ani în urmă a fost înscenat un proces de presă unicului periodic independent: revista „Plai Românesc”, învinuit de marea „crimă” că atentează la integritatea teritorială a statului ucrainean. Noi scriam despre adevărata istorie pusă mult timp la index. Datorită atitudinii dârze a intelectualităţii noastre din Cernăuţi şi a puternicului sprijin din România(Uniunea Juriştilor, Asociaţia Pro-Basarabia şi Bucovina, Cultura fără Frontiere, Societatea pentru Cultură şi Literatura Română din Bucovina, precum şi a sprijinului comunităţilor româneşti din alte ţări) a putut fi evitată aplicarea măsurii de suspendare a ziarului. După care s-a exercitat o presiune şi mai mare asupra mass-mediei româneşti independente, a ziarelor „Plai Românesc”, ,,Arcaşul” şi altele care au trăit cu spaima dispariţiei. S-au ridicat numeroase obstacole în calea trimiterii unor studenţi în România; la întoarcerea acasă, ei nu beneficiau de drepturi egale cu colegii lor care au studiat în Ucraina; bunăoară, se tergiversa recunoaşterea reciprocă a diplomelor universitare, acordul privind colaborarea în domeniile ştiinţei, culturii şi învăţământului dintre guvernele Ucrainei şi României (din 3 septembrie 1992). În presa ucraineană din regiune s-au lansat diferite insinuări şi provocări, cum că din rândurile acestor români, în România ar fi fost pregătiţi terorişti care, la întoarcerea acasă, nu ar avea alt scop decât răsturnarea regimului constituţional în nordul Bucovinei, în Basarabia, şi readucerea teritoriilor la sânul patriei mame…
-va urma-