Mociriţă cu trifoi – Angela Buciu
Publicat de Lucian Bălănuţă, 16 septembrie 2017, 09:40
Poposim preţ de câteva minute în Maramureşul istoric, acolo unde s-a născut „Mociriţă cu trifoi”, alături de celebra interpretă Angela Buciu, cea care a ştiut să păstreze nealterată moştenirea de la strămoşi, ridicând-o la nivel de artă.
O jumătate de secol s-a scurs de la primele înregistrări, timp în care Angela Buciu a slujit folclorul.
„Mociriţă cu trifoi”, a fost primul cântec înregistrat de artistă în studioul Radiodifuziunii Române, în anul 1965.
Ce e de fapt o mociriţă? Artista a explicat că nu este altceva decât pământul din apropierea casei unde se adună apa şi creşte trifoiul.
Perlă a spiritualităţii româneşti, în care se reflectă limpede comuniunea omului cu natura, „„Mociriţă cu trifoi”, a fost şlefuită atât de fin, încât a fost preluată de mai toate genurile muzicale, devenind astfel ea însăşi o melodie clasică.
Autentică piesă de patrimoniu, sinceră, caldă, melodioasă, dincolo de banal, „Mociriţă cu trifoi”, e prezentă şi astăzi în repertoriul românesc, ba chiar şi în cel internaţional. În turnee, artista a fost surprinsă să audă piesa interpretată ba de o mireasă olandeză, necunoscătoare de limbă română, ba de o chinezoaică absolventă a Conservatorului bucureştean.
Dacă „Mociriţă cu trifoi”, a devenit un veritabil şlagăr internaţional acest lucru se datorează Angelei Buciu.
Radio România Tg. Mureş
Coordonator proiect – Dana Ardelean
Text, voice over, prezentator, reporter – Maria Butilă
Operator video, editor imagine – Alin Mariş