„Toamna în grădină îşi acordă vioara…”/George Bacovia

Publicat de nicolaetomescu, 17 septembrie 2017, 08:00 / actualizat: 18 septembrie 2017, 10:24

• 17 septembrie 1881 (stil nou): S-a născut poetul George Bacovia

Prin tată, Bacovia se trăgea dintr-o veche familie boierească (Mustea), atestată pe vremea lui Ştefan cel Mare. Urmează primele patru clase gimnaziale la Şcoala Domnească din oraşul natal/Bacău; începând din 1894, este înscris la Gimnaziul „Principele Ferdinand”. Încheie studiile liceale în 1903, după ce trecuse prin Liceul Militar din Iaşi şi prin cel din Bacău. Are, printre profesori, pe Garabet Ibrăileanu, Dimitrie Nanu şi D.D. Pătrăşcanu. S-a remarcat la desen şi muzică. În octombrie 1903, s-a înscris la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti şi, după multe amânări, exmatriculări, reprimiri, a reuşit să obţină diploma de licenţă la Iaşi, în noiembrie 1911, fiind admis, în aceeaşi lună, la Colegiul de avocaţi din judeţul Bacău (fără să exercite profesia). În 1912, a fost suplinitor în şcoli din Bacău, apoi, în februarie 1913, a devenit copist la Prefectura din Bacău, şi, după puţin timp, ajutor de contabil; în iunie 1914, a fost internat la Sanatoriul de boli nervoase al doctorului Mărgăritescu din Bucureşti. În decembrie, acelaşi an, a primit (la Bacău) vizita lui Al. Macedonski. Viaţa lui Bacovia se împarte, în continuare, între slujbe efemere, perioade de internare în diverse clinici de boli nervoase, lungi convalescenţe şi, bineînţeles, literatură. În iunie 1928 s-a căsătorit cu Agatha Grigorescu, profesor şi poet. În noiembrie 1931, s-a născut unicul fiu al poetului, Gabriel. În 1933, familia Bacovia s-a mutat la Bucureşti, iar în 1934, George a primit, alături de Tudor Arghezi, Premiul Naţional de Poezie. A debutat, la 20 martie 1899, în „Literatorul” cu poezia Şi toate, sub numele de V. George; în decembrie 1903, a publicat în „Viaţa nouă” Amurg, Lacustră şi Nevroză, iar (mai târziu) în acelaşi an, în „Arta” (Iaşi), au apărut poemele Toamnă şi Melancolie, semnate cu George Bacovia. Numele de Bacovia l-a luat, după cum mărturiseşte, într-o convorbire cu Vasile Netea, din dicţionarul lui Haşdeu. Tot poetul mai indică o sursă: Baco e o prescurtare de la Bacchus, la care adaugă latinescul via („cale”), aşadar: Bacovia înseamnă „calea lui Bacchus”. În mai 1915, Bacovia a editat, la Bacău, împreună cu Ion Iordăchescu şi Şmil Kraus, „Orizonturi noi”, publicaţie modernistă în care foloseşte şi pseudonimele Vag, Geo Vag. Sub îngrijirea lui Ion Pillat a apărut volumul Plumb. Toate scrierile lui Bacovia (inclusiv articolele, însemnările subiective, prozele lirice, interviurile) au fost tipărite, într-o ediţie integrală, însoţită de desenele făcute de poet, în seria „Opere fundamentale” (2001), sub îngrijirea lui Mircea Coloşenco…

***

Respect ritmul esenţial al celor scrise de alții despre alții… Câteva adăugiri sunt de acceptat pentru orice acţiune umană şi pentru orice act vital; nu cred că vom ajunge la o diminuare continuă a materialităţii, poate chiar la o fragilizare a materialului, ci la o creştere a densităţii…

„Necunoscutul cu pelerină neagră”, text publicat în prefața volumului 111 cele mai frumoase poezii de Gh. Bacovia (apărut la Editura „Nemira”), îi aparține criticului literar Marius Chivu și trece în revistă fapte mai puțin știute din viața lui George Bacovia (4/17 septembrie 1881 – 22 mai 1957).

În familie i se spunea Iorguț. Numele lui real era Gheorghe Vasiliu; a fost al cincilea copil din cei nouă pe care i-au avut Dimitrie și Zoița Vasiliu, un comerciant și o casnică…

Nu a fost un elev bun la învățătură: în clasele mici, nota 8 la purtare, corigent la limba română, geografie, istorie, elină, matematică, științe fizico-chimice…

Îi plăcea sportul, în special patinajul, înotul, gimnastica. Lucra mult la bare, la paralele și la inele. Prietenii spuneau că avea o „musculatură de atlet”…

Îi plăcea muzica încă din școală, când făcuse parte din coruri (patriotice) și învățase să cânte la vioară. Nu era un instrumentist bun și nici nu compunea, dar improviza melodii pe diverse texte, inclusiv pe propriile versuri…

Era un bărbat scund, cu o conformație plăpândă, avea ochii albaștri; ticul său (să-și ciupească mustața) poate trăda și caracterul timid, tăcut și retras, „răspundea doar dacă era întrebat”, după cum și-l amintea un cunoscut… „Societatea cere mereu oameni robuști, care să construiască cu spor pentru ea, să-i ducă mai departe rostul. Melancolia firii mele nu ar fi niciodată înțeleasă. Unii din prietenii mei îmi spun că sunt inadaptabil, că fug de oameni. Este o exagerare. Iubesc oamenii și îi privesc cu interes prin geamul din fața casei mele… Evit oamenii pentru că persoana mea ar aduce un fel de umbrire peste veselia lor spontană. Îi respect prea mult ca să le aduc vreo supărare.”

Tot mai tăcut și singur
În lumea mea pustie –
Și tot mai mult m-apasă
O grea mizantropie.

Din tot ce scriu, iubito,
Reiese-atât de bine –
Aceeași nepăsare
De oameni, și de tine.

Iubea mult porumbeii. În școala primară și în liceu a crescut și a îngrijit peste două sute de porumbei din mai multe rase și de toate culorile; dăduse fiecăruia câte un nume…

La vârsta de 17 ani, din dorința de a ajunge ofițer, s-a înscris la Școala Militară din Iași. N-a suportat regimul de cazarmă; după doar două săptămâni, a evadat din internat îmbrăcat în uniforma de cadet pe care și-o cumpărase singur…

S-a întors la liceul pe care l-a terminat abia la 22 de ani, după multe reexaminări, fără să implice în examenul de bacalaureat, obținând însă drept echivalent un certificat de absolvire a studiilor liceale cu media anuală de 6,43. „Anii de liceu nu mi-au părut prea fericiți. Era prea multă asprime în școală și prea puțină înțelegere”, a mărturisit poetul într-un interviu…

(…)Liceu, – cimitir
Al tinereţii mele –
În lume m-ai dat
În vâltorile grele,
Atât de blazat…
Liceu, – cimitir
Al tinereţii mele!

Tot în perioada liceului s-a îmbolnăvit de zona zoster (eczemă intratabilă, derivată din malaria și varicela netratate competent). A suferit toată viața din cauza acestei eczeme situate la baza nasului. „Hidoșenia l-a torturat până la nebunie, tocmai pe cel care era un desăvârșit estet”, își amintea un prieten. A fost bolnav mai toată viața; eczema intratabilă i-a afectat psihicul. La 33 de ani a fost internat la Sanatoriul de boli nervoase din București; la 47 de ani, la clinica de neuropsihiatrie Colentina, iar la 55 de ani în Clinica de neuropsihiatrie a Spitalului Central din București. Bolnav fiind, vreme de zece ani n-a publicat nicio poezie inedită…

Nici studenția nu s-a dovedit a fi ușoară: exmatriculat de la Facultatea de Drept din București după șase ani în care, din cauza nefrecventării cursurilor și a examenelor nepromovate, a reușit să încheie doar primii trei ani, înscris la Facultatea de Drept din Iași, pe care a terminat-o cu greu și fără a-și da examenul de licență, a primit Cartea de avocat, fără să profeseze…

În tinerețe, frecventa cafenelele, birturile, tavernele, mustăriile și cârciumile cu lăutari, unde îi plăcea să se delecteze cu vin, niciodată cu bere (băutor de nădejde și un boem care nu prea dădea pe acasă). ,,Bacovia mai înseamnă însă și altceva. Prescurtând pe Bacchus în Baco și adăugând apoi cuvântul latin via – calea, adică ajungi să vezi că Bacovia înfățișează pur și simplu Calea lui Bacchus. Pe calea aceasta am mers eu într-adevăr de foarte multe ori. De vină e și regiunea în care m-am născut, viile de la Bacău având renumele lor.”…

De-a lungul vieții, a avut mai multe slujbe. Din cauza boemiei sale, dar și a bolii, îi era greu să respecte un program de lucru, cerea mereu concedii sau își dădea demisia. Astfel, a fost, rând pe rând, suplinitor și profesor de desen și caligrafie la Școala Normală/Comercială de Băieți din Bacău, funcționar și ajutor de contabil Prefectura Bacău, copist la Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice din București sau șef de birou la Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale…

(…)Şi ce dacă veacuri grele pândesc
Clipe din viaţă mai uşurele!…
Şi dacă corpuri cereşti se-nvârtesc,
Ori stau departe lucinde stele.

A publicat poezii sub pseudonimul V. George, precum și G. Andoni.

Ca publicist, a semnat cu pseudonimele A. Muste și Gr. Mustea – Muste(a) aparținând strămoșilor paterni ai poetului, nume a cărei primă atestare datează din vremea lui Ștefan cel Mare. Ca recenzent și prozator, a publicat sub psudonimele Bob, Vag și Geo Vas. „Numele [Bacovia] eu l-am luat din dicționarul lui Hașdeu, cum cred că va fi făcut și Arghezi în legătură cu râul Argeșului”, a mărturisit într-un interviu.

I-a apărut prima carte (volumul Plumb, sub îngrijirea lui Ion Pillat, într-un tiraj de 500 de exemplare) la 35 de ani… verbele sale favorite – conform frecvenţei din poezii – erau „plânge” şi „ninge”…

Scria în mijlocul naturii („deoarece operele mele sunt impresii de peisagii”), schițând cu creionul, pe caiete cu foi dictando, câteva versuri pe care ulterior le relua, le reformula, uneori vreme de mai mulți ani, până ce poemul i se părea desăvârșit. Scria greu și, cel mai adesea, era nemulțumit. În momentele sale de depresie, voia să-și ardă manuscrisele. Transcrierea poemelor pe foi ministeriale, înainte de a fi trimise revistelor, o făcea cel mai adesea soția lui…

S-a căsătorit cu Agatha Grigorescu, orfană de ambii părinți încă din adolescență; biografii o descriu pe Agatha Grigorescu, absolventă a Facultății de Litere și Filosofie din București, ulterior profesoară de limba română și ea însăși poetă, drept o ambițioasă fără scrupule, căsătorită cu el doar din dragoste pentru poezie…

Nu avea o conștiință artistică bine definită; considera arta „ca o recreație după muncă”. Într-un interviu a mărturisit: „Nu am nici un crez poetic. Scriu precum vorbesc cu cineva, pentru că-mi place această îndeletnicire. Trăind izolat, neputând comunica prea mult cu oamenii, stau de vorbă adesea cu mine însumi, fac muzică și, când găsesc ceva interesant, iau note pentru a mi le reciti mai târziu. Nu-i vina mea dacă aceste simple notițe sunt în formă de versuri și câteodată par vaiete. Nu sunt decât pentru mine.”

(…) Şi voi lua din cer
Ceea ce nu mai găsesc
Prin stele,
De când rătăcesc.

Nu citea foarte mult și nu avea scriitori preferați. Comentariile criticilor literari la poemele sale i se păreau de-a dreptul fanteziste…

Avea un talent deosebit la portrete și caricaturi (a produs câteva sute pentru diverse gazete și reviste, dar și pentru propria sa plăcere)…

La 73 de ani, a înregistrat – pentru radiodifuziunea română – 28 de poezii, difuzate pe discuri de vinil (apărute în 1966 și 1977 la Electrecord), apoi pe CD (apărut în 2005 la Editura „Casa Radio”, ulterior reeditat). Este singura înregistrare radiofonică a poetului – mai făcuse una cu un an mai devreme, dar banda imprimată se ștersese…