Galaţi: Percheziţii la suspecţi de trafic de droguri
Publicat de gabrielarotaru, 26 septembrie 2017, 17:59
Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Vrancea şi Galaţi, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au efectuat 20 de percheziţii în Focşani, Tecuci şi Galaţi pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializate în trafic de droguri de risc, se arată într-un comunicat de presă transmis marţi de Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Potrivit sursei citate, poliţiştii au surprins în flagrant delict două persoane în timp ce cumpărau substanţe etnobotanice de la un bărbat, de 30 ani, din judeţul Galaţi.
Pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, au fost efectuate 20 de percheziţii domiciliare, pe raza municipiilor Focşani, Tecuci şi Galaţi, activităţi în urma cărora au fost ridicate 730 de grame de substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv, grindere şi minicântare electronice, 2.850 de euro şi 1.200 de lei şi mai multe telefoane mobile.
Marţi, şapte persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate Tribunalului Vrancea cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire şi aderare la un grup infracţional organizat, trafic şi consum ilicit de droguri şi de substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv.
Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale în cauză. (Agerpres/ FOTO romanialibera.ro)