400.000 lei pentru ONG-uri – Program MOL pentru sanatatea copiilor
Publicat de ralucadiaconiuc, 28 septembrie 2017, 12:31
MOL România și Fundația pentru Comunitate au lansat cea de-a 9-a ediție a Programului MOL pentru sănătatea copiilor, cu un fond mărit la 400.000 de lei. De asemenea, suma maximă care poate fi obținută de un ONG a fost ridicată de la 20.000 la 25.000 de lei. Acest program oferă sprijin financiar organizațiilor non-guvernamentale care derulează proiecte de terapie prin artă sau terapie emoțională pentru copiii cu nevoi speciale. Înscrierile la concursul de proiecte sunt deschise până la 26 octombrie 2017.
Timp de 9 luni, peste 870 de copii cu nevoi speciale au avut parte de terapii prin artă, terapii corporale (prin mișcare și dans), drama terapie, terapii ocupaționale utilizând tehnici de art-terapie, de modelare a lutului și a altor materiale organice. De asemenea, prin intermediul programelor susținute, s-au realizat terapii asistate de animale, acvaterapie, terapii emoționale – prin basm, povestiri sociale, joacă, teatru de păpuși. Terapiile aplicate au contribuit la îmbunătățirea calității vieții copiilor, precum și a familiilor acestora. Totodată, în cadrul evenimentului a fost prezentat singurul centru de boli rare din țară, NoRo din Zalău, sprijinit în cadrul a două ediții anterioare ale Programului.
Premiul MOL pentru sănătatea copiilor a fost acordat Fundației Hospice Emanuel din Oradea pentru cel mai bun proiect realizat în cadrul ediției a 8-a, 2016. Intitulat „Viața ta a schimbat lumea: un program psihosocial pentru cele mai scurte vieți și cei apropiați”, proiectul are ca obiectiv creșterea calității vieții și diminuarea suferinței emoționale a pacienților diagnosticați cu o boală incurabilă și a copiilor care au un frate sau un părinte care suferă de o afecțiune gravă, prin intermediul unor intervenții specializate de suport psihosocial în vederea reducerii anxietății și a stresului. Fundația Hospice Emanuel din Oradea a obținut finanțare de cinci ori în cadrul Programului MOL pentru sănătatea copiilor între anii 2012-2016.
Câștigătorul Premiului MOL pentru sănătatea copiilor va beneficia la ediția din acest an de finanțarea maximă disponibilă pentru un proiect, 25.000 lei, fără a se înscrie la concursul de proiecte, și va desemna un specialist al organizației pentru a fi membru al juriului programului.
Prin Programul MOL pentru sănătatea copiilor, organizațiile non-guvernamentale pot beneficia de o sumă de maximum 25.000 lei sub formă de pre-finanțare pentru un proiect ce urmează să fie implementat în perioada decembrie 2017 – august 2018. Termenul-limită pentru depunerea cererilor de finanțare este 26 octombrie 2017, iar fondul total al sponsorizărilor este de 400.000 lei. De la lansare și până în prezent, prin Programul MOL pentru sănătatea copiilor au fost alocate fonduri totale de 2.418.000 lei ONG-urilor care au derulat 146 de proiecte de terapie prin artă și terapie emoțională, incluzând aproape 10.000 de beneficiari în activitățile lor.
Programul MOL pentru sănătatea copiilor este organizat de Fundația pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziție de compania MOL România. Anunțul programului precum și formularul de înscriere pot fi descărcate de pe site-urile www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro.
(Comunicat de presă Fundația pentru Comunitate)