Precizări în legătură cu activitatea din unitățile de învățământ preuniversitar în ziua de 5 Octombrie – Ziua Internațională a Educației
Publicat de Andreea Drilea, 3 octombrie 2017, 15:04
În conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă unic (valabil în anul 2017 la nivel de sector de activitate – învăţământ preuniversitar), încheiat între Ministerul Educației Naționale și federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ, „părțile (semnatare) convin să sărbătorească pe 5 Iunie – Ziua Învățătorului și pe 5 Octombrie – Ziua Internațională a Educației, organizând împreună, în timpul programului de lucru, manifestări specifice dedicate acestor evenimente”. De asemenea se stipulează că „în perioada desfășurării acestor activități specifice nu se vor presta activitățile prevăzute în fișa postului a fiecărui salariat din învățământ”.
În același sens, articolul 4 din ordinul ministrului Educaţiei Naţionale nr. 3.382/24.02.2017 privind structura anului școlar 2017-2018, stabilește că „unitățile de învățământ vor marca prin activități specifice ziua de 5 octombrie – Ziua Internațională a Educației și ziua de 5 iunie – Ziua învățătorului”.
În județele Giurgiu și Brăila, dar și în Municipiul București, prin contractele colective de muncă încheiate la nivelul inspectoratelor școlare, în cadrul comisiilor paritare, ziua de 5 Octombrie a fost declarată nelucrătoare. În celelalte județe, activitatea se va desfășura potrivit celor menționate anterior.
(Comunicat de presă edu.ro/FOTO arhivă romaniatv.net)