Teatrul „Mihai Eminescu” vă invită duminică, 8 octombrie, ora 19.00, la premiera spectacolului: „O NOAPTE FURTUNOASĂ ” de I.L. Caragiale
Publicat de Iuliana Bubuianu, 6 octombrie 2017, 15:17
Regia artistică: George Șfaițer
Scenografia: Mihai Pastramagiu
Distrubuție:
Jupân Dumitrache – Cezar Amitroaei
Nae Ipingescu – Mihail Donțu
Veta – Silvia Răileanu
Zița – Petronela – Lorena Chiribuță
Rică Venturiano – Dragoș Radu
Chiriac – Florin Aionițoaei
Spiridon – Robert – Sebastian Vanzariuc
„Caragiale și iubirea”, acesta este semnul sub care am considerat necesar să îl recitesc pe marele dramaturg.
Am plecat de la gândul că fiecare om poate iubi adevărat, onest. Nici personajele lui Caragiale nu cred că se abat de la acest precept. De aceea mi-am dorit ca Veta și Chiriac să se iubească frumos și cinstit, Rică și Zița să formeze „o celulă de bază a societății, familia”, chiar și Ipingescu are gânduri tandre față de Zița, gânduri pe care nu le dezvăluie.
Iubirea de mahala poate fi la fel de frumoasă ca și cea din înalta clasă. Nimic nu poate să împiedice ca doi oameni să se iubească. Frumusețea redescoperirii lui Caragiale sub forma umană, lăsând deoparte șarja umoristică, m-a tentat în montarea acestui text atât de cunoscut. Am vrut să arăt și o altă „față” a dramaturgului.
„O noapte furtunoasă” – un text și un spectacol dedicat relației umane firești, calde, fără ocolișuri.
George Șfaițer, regizorul spectacolului.