Vaslui: Adolescenta care a reclamat că a fost lovită cu biciul şi abuzată de tatăl său va rămâne în grija unei bunici
Publicat de , 18 octombrie 2017, 09:20
Adolescenta de 15 ani din localitatea Simila, comuna Zorleni, judeţul Vaslui, care şi-a reclamat tatăl la poliție că a biciuit-o şi a abuzat- o sexual, va rămâne în grija unei bunici, pe parcursul anchetei.
Psihologii de la Protecţia Copilului au stat de vorbă cu mama, dar si cu adolescenta si au inteles că, în ciuda faptului că este vazut bine în comunitate, bărbatul de 46 de ani îşi terorizează familia şi îşi poate controla accesele de furie.
Din evaluarea specialiştilor a reieşit că atât soţia, cât şi cei 10 copii, sunt traumatizaţi, atmosfera în casă fiind una de teamă, motiv pentru care în cursul zilei de ieri a fost solicitat Judecatoriei Bârlad ordin de protecţie împotriva bărbatului.
Reprezentanţii de la Protecţia Copilului Vaslui consideră că fraţii adolescentei, cu varste cuprinse între 1 si 17 ani trebuie sa rămână în casa parintească, alaturi de mamă, pentru ca suferinţa lor emoţională să nu fie amplificată o dată cu o eventuală preluare a lor în sistemul de stat.
(Vasile Geles, Radio Iaşi/ FOTO stirileprotv.ro)