Iaşi: Momente de marcare a rolului oraşului în Primul Război Mondial
Publicat de , 17 octombrie 2017, 12:59
Astăzi, în prezenţa oficialităţilor locale, la Iaşi, au fost dezvelite două plăci care marchează importanţa şi rolul pe care le-a avut orașul în Primul Război Mondial.
Prima placă a fost dezvelită la Colegiul Naţional, clădire care în perioada primei conflagraţii mondiale a adăpostit spitalul militar.
În 1917 a fost internată aici Ecaterina Teodoroiu.
Primarul Mihai Chirica:
A doua placă a fost dezvelită în faţa corpului C al Universităţii ’’Alexandru Ioan Cuza’’ din Copou, pe locul unde s-a aflat casa primarului Iaşului din perioada 1914-1916, George Mârzescu.
Şeful Departamentului Centenar din cadrul Primăriei Iaşi, Daniel Șandu, a subliniat faptul că cele două plăci dezvelite astăzi vin în completarea altor cinci care au fost dezvelite în urmă cu un an şi care marchează clădiri unde s-au aflat, în timpul Primului Război Mondial, Guvernul, Parlamentul, Casa Regală, Banca Naţională şi Comandamentul de Război:
(Constantin Mihai, Radio Iaşi/ FOTO Constantin Mihai)