IAŞI: Procurorul Emilian Eva, condamnat la 2 ani şi 11 luni închisoare cu suspendare
Publicat de gabrielarotaru, 17 octombrie 2017, 20:15
Procurorul Emilian Eva a fost condamnat marţi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 2 ani şi 11 luni închisoare cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia.
De asemenea, Emilian Eva a fost condamnat la plata unei amenzi penale de 12.000 lei pentru fals în declaraţii, însă el a fost achitat pentru spălare de bani.
Instanţa a dispus în cazul lui Emilian Eva un termen de supraveghere de 4 ani, el fiind obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 zile în cadrul Consiliului Local Iaşi – Direcţia de Asistenţă Comunitară sau Direcţia Exploatare Patrimoniu.
În acelaşi dosar, fiica procurorului, Bianca Mădălina Eva, şi nepotul său, Ioan Eva, au fost achitaţi pentru mărturie mincinoasă.
Pe latură civilă, judecătorii au dispus confiscarea de la Emilian Eva a sumelor de 18.400 euro şi 2.700 lei, precum şi trei tablouri: ‘Cu gândul la tine’ semnat Alexandru Panatta Codreanu, ‘Ulcică cu flori’ semnat Uzum şi ‘Peisaj citadin’ semnat Negely.
În schimb, magistraţii au hotărât restituirea unor tablouri către Bianca Mădălina Eva, aflate în custodia Muzeului Naţional de Artă al României, respectiv ‘Peisaj nupţial’ (semnat E. Bouşcă), ‘Trandafiri în glastră’ (Constantin Artachino), ‘Natură statică cu vase şi mască’ (Mircea Ciobanu), ‘Bust de femeie’ (Maxy), ‘Petunii’ (Denise), ‘Peisaj din Delta Dunării’ (Constion), precum şi statueta ‘Tors’ semnată Marcel Guguianu.
De asemenea, au fost restituite mai multe tablouri către Iuliana Eva, Adrian Rublinschi şi Dan Nicolae Tesloianu.
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
Emilian Eva a devenit cunoscut după ce a instrumentat dosarul privatizării ICA, în care Dan Voiculescu a fost condamnat la zece ani închisoare.
Potrivit anchetatorilor, în cursul lunilor mai – iunie 2014, perioadă în care o rudă a sa se afla internată în spital, Emilian Eva i-a solicitat unui medic să depună toate diligenţele profesionale ‘ca să fie bine pentru toată lumea’, în sensul de a-i acorda tratamentul de specialitate persoanei internate.
‘Ulterior acestei solicitări, în data de 16 iunie 2014, inculpatul Eva Emilian a dispus printr-o ordonanţă clasarea unei cauze penale, respectiv renunţarea la urmărirea penală faţă de medicul respectiv, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, înşelăciune, purtare abuzivă, fals intelectual, uz de fals. Soluţia a fost dispusă la un interval de patru zile de la data repartizării dosarului respectiv procurorului Eva Emilian’, arăta DNA.
După soluţionarea favorabilă a acestei cauze, în intervalul august 2014 – ianuarie 2015, Emilian Eva a pretins şi primit de la medicul respectiv diverse bunuri şi foloase necuvenite drept contraprestaţie pentru soluţia favorabilă adoptată.
În perioada ianuarie – februarie 2015, beneficiind de ajutorul fiicei sale, Bianca Mădălina Eva, procurorul a obţinut de la Ministerul Culturii – Direcţia Judeţeană pentru Cultură Iaşi un certificat de export definitiv şi a trimis în Regatul Unit al Marii Britanii trei tablouri, spre a fi valorificate prin intermediul unei case de licitaţii aflate pe teritoriul acestui stat, una dintre aceste picturi fiind pretinsă şi primită cu titlu de mită.
Procurorii DNA mai arătau că, în intervalul august 2014 – iunie 2015, Emilian Eva a achiziţionat, în vederea revânzării, şi a intermediat vânzarea, respectiv cumpărarea, percepând comisioane în urma tranzacţiilor intermediate unui număr de peste 200 de picturi, deşi calitatea de magistrat este incompatibilă cu efectuarea actelor de comerţ.
Fiica procurorului, Bianca Mădălina Eva, şi nepotul său, Ioan Eva, l-au ajutat pe Emilian Eva să transporte şi să vândă respectivele tablouri, cei doi fiind trimişi şi ei în judecată pentru mărturie mincinoasă. (Agerpres/ FOTO jurnalul.ro)