Simona Halep, pentru a patra săptămână lider mondial
Publicat de liviusuceveanu, 30 octombrie 2017, 12:39
Simona Halep se află pentru a patra săptămână la rând pe primul loc în clasamentul mondial WTA, dat publicității astăzi, în timp ce daneza Caroline Wozniacki a urcat pe 3, după ce a câștigat Turneul Campioanelor, de la Singapore.
Halep, care încheie anul pe prima poziție, își păstrează un avans de 40 de puncte față de a doua clasată, Garbine Muguruza (Spania), în timp de Wozniacki se află la 160 de puncta distanță.
Alte 3 jucătoare din România din Top 100 își păstrează locurile – Sorana Cîrstea pe 37, Irina Begu – 44, Monica Niculescu – 100, în timp ce Mihaela Buzărnescu a săltat 17 locuri, fiind acum pe 72, cea mai bună clasare din carieră, după titlul cucerit la Poitiers.
La dublu, pe prima poziție se află la egalitate taiwaneza Yung-Jan Chan și elvețianca Martina Hingis, ultima anunțându-și retragerea din activitate.
Monica Niculescu a coborât 4 locuri și se află pe 23, Raluca Olaru se menține pe 36, iar Irina Begu pe 38.
Copil a coborât 14 locuri
Marius Copil a coborât 14 locuri și ocupă poziția a 92-a în clasamentul mondial ATP, dat publicității astăzi, deși a ajuns până în semifinalele turneului challenger de la Brest, din Franța.
Podiumul este neschimbat, cu spaniolul Nadal pe primul loc, urmat de elvețianul Federer, campion ieri la Basel, și scoțianul Andy Murray. Germanul Alexander Zverev a urcat pe locul al IV-lea, în dauna croatului Marin Cilic.
La dublu, Horia Tecău a coborât două trepte și se află pe locul 13.
Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer se află în continuare pe locul al III-lea în clasamentul de dublu, fiind deja calificați pentru Turneul Campionilor, de la Londra.
(Agerpres/FOTO Cancan.ro)