Ascultă Radio România Iași Live

Iohannis: Raportul privind MCV – un serios semnal de alarmă de care coaliția de guvernare trebuie să țină cont

Publicat de , 15 noiembrie 2017, 13:26


Președintele Klaus Iohannis consideră că raportul Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare și Verificare în domeniul justiției și luptei împotriva corupției (MCV) reprezintă un serios semnal de alarmă de care coaliția de guvernare trebuie să țină cont, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

Raport MCV: Deși punerea în aplicare a unor recomandări progresa, avântul reformelor s-a pierdut în ansamblu

„Dacă acțiunile Guvernului și Parlamentului României cu privire la procesul de modificare a legilor Justiției vor continua în aceeași direcție ca și până acum, România va face pași înapoi în ceea ce privește funcționarea sistemului judiciar și lupta împotriva corupției”, arată șeful statului.

Administrația Prezidențială arată că președintele Klaus Iohannis împărtășește opinia Comisiei Europene conform căreia procesul de modificare a acestei legislații trebuie să fie unul cât mai transparent și cu luarea în considerare a poziției tuturor actorilor din sistemul judiciar.

El subliniază că, de la raportul din luna ianuarie 2017, care a consemnat progresele semnificative înregistrate pe parcursul anului 2016, în cel publicat miercuri, Comisia Europeană arată că doar una dintre cele 12 recomandări este implementată satisfăcător și doar la alte trei recomandări s-au înregistrat progrese reale. Șeful statului indică faptul că în raport Comisia Europeană atenționează că impulsul pentru reforma sistemului judiciar a fost în general pierdut pe parcursul anului 2017 și a încetinit procesul de îndeplinire a recomandărilor, existând riscul repunerii în discuție a unor subiecte pe care raportul din luna ianuarie 2017 le-a considerat ca fiind implementate.

„În cei zece ani care au trecut de la aderarea României la Uniunea Europeană, țara noastră a făcut progrese importante în domeniul justiției, progrese la care ultimele rapoarte MCV au făcut constant referire. În același timp, finalizarea monitorizării României prin acest mecanism depinde în mod direct de caracterul sustenabil și ireversibil al acestor reforme”, precizează președintele Iohannis.

Șeful statului atrage atenția că „întregul efort făcut de România pentru întărirea reformelor în domeniul justiției și combaterea corupției poate fi periclitat de acțiunile unor oameni politici care refuză să accepte că datoria lor este să lucreze în slujba cetățenilor și nu a unor interese partizane sau de grup”.

„Afectarea independenței sistemului judiciar și, în general, orice presiune sau încercare de a controla politic justiția, nu fac altceva decât să întoarcă România spre trecut”, arată el.

Președintele Klaus Iohannis reiterează faptul că va uza de toate atribuțiile sale constituționale pentru a asigura independența justiției și un stat de drept funcțional, subliniind că aceasta este viziunea unei Românii europene puternice, susținută prin vot de milioane de cetățeni.

Comisia Europeană a publicat miercuri cel mai recent raport al său referitor la etapele parcurse de România pentru a-și îndeplini angajamentele privind reforma judiciară și combaterea corupției, în contextul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) instituit în 2007, când România a aderat la Uniunea Europeană, potrivit unui comunicat de presă al executivului comunitar.

Raportul publicat miercuri se referă la perioada care a trecut din ianuarie 2017 și analizează în mod concret progresele înregistrate cu privire la punerea în aplicare a celor 12 recomandări formulate de Comisia Europeană în raportul său din ianuarie acest an din cadrul MCV.

‘Am constatat progrese în unele domenii, dar mai sunt încă multe de făcut. România a pus în aplicare unele dintre recomandările noastre, dar în privința altora nu a realizat până acum progrese suficiente. Mă bazez pe guvernul României să continue reformele necesare și să evite regresul, astfel încât să putem colabora în vederea atingerii obiectivului de finalizare a MCV în cadrul actualului mandat al Comisiei’, a declarat prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.

Potrivit raportului publicat miercuri, s-au realizat progrese în privința unora dintre aceste recomandări — este vorba, în special, despre recomandarea de a institui un sistem pentru verificarea conflictelor de interese din domeniul achizițiilor publice (PREVENT), care a fost pusă în aplicare în mod satisfăcător.

Comisia Europeană a constatat, de asemenea, că s-au înregistrat progrese și în privința altor recomandări, sub rezerva aplicării lor în practică. În același timp, executivul UE a notat că ritmul global al reformelor a stagnat în cursul anului 2017, ceea ce a dus la încetinirea punerii în aplicare a recomandărilor restante, cu riscul redeschiderii unor chestiuni care, în raportul din ianuarie 2017, au fost considerate închise.

Provocările la adresa independenței sistemului judiciar reprezintă o serioasă sursă de îngrijorare, se mai arată în comunicat.

”Comisia nu poate încă să concluzioneze că obiectivele de referință ale MCV sunt, în acest moment, îndeplinite în mod satisfăcător, deși datorită progreselor înregistrate unele obiective se apropie de acest stadiu. Comisia rămâne de părere că, printr-o cooperare loială între instituțiile statului, printr-o orientare politică ferm ancorată în realizările trecutului și prin respectarea independenței sistemului judiciar, România va putea, în viitorul apropiat, să pună în aplicare recomandările restante și, prin urmare, să îndeplinească în mod satisfăcător obiectivele de referință ale MCV. Către sfârșitul anului 2018, Comisia va evalua din nou progresele realizate”, adaugă comunicatul CE.

 

(Agerpres/ FOTO )

Etichete:
Hotărârea de Guvern privind majorarea salariului minim brut a fost publicată în Monitorul Oficial
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 10:22

Hotărârea de Guvern privind majorarea salariului minim brut a fost publicată în Monitorul Oficial

Hotărârea de Guvern privind majorarea salariului minim brut pe economie, începând cu 1 ianuarie 2025, a fost publicată în Monitorul Oficial....

Hotărârea de Guvern privind majorarea salariului minim brut a fost publicată în Monitorul Oficial
Prezidenţiale2024/Toni Greblă: A început procesul de renumărare a voturilor în toate judeţele
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 10:16

Prezidenţiale2024/Toni Greblă: A început procesul de renumărare a voturilor în toate judeţele

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a declarat vineri că procesul de renumărare a voturilor exprimate în primul...

Prezidenţiale2024/Toni Greblă: A început procesul de renumărare a voturilor în toate judeţele
Raport al Democracy Reporting International despre influența rețelei TikTok la alegerile din România
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 09:24

Raport al Democracy Reporting International despre influența rețelei TikTok la alegerile din România

Organizația Democracy Reporting International a publicat un raport prin care subliniază elemente de mascare a identității și comportament...

Raport al Democracy Reporting International despre influența rețelei TikTok la alegerile din România
Parlamentare2024/Rezultatul alegerilor – urmărit în timp real pe site-ul AEP
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 06:40

Parlamentare2024/Rezultatul alegerilor – urmărit în timp real pe site-ul AEP

Rezultatele alegerilor parlamentare de duminică vor putea fi urmărite în timp real, la fel ca la primul tur al alegerilor prezidenţiale,...

Parlamentare2024/Rezultatul alegerilor – urmărit în timp real pe site-ul AEP
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 06:09

Parlamentare2024/Peste 8.000 de candidaţi – la votul alegătorilor pe 1 decembrie

31 de partide şi alianţe şi 19 organizaţii ale minorităţilor naţionale participă la cursa electorală pentru noul Parlament pe 1 decembrie....

Parlamentare2024/Peste 8.000 de candidaţi – la votul alegătorilor pe 1 decembrie
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 06:04

Parlamentare2024/Românii îşi aleg duminică reprezentanţii în Legislativ; aproape 19.000 de secţii în ţară

Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne, în cele aproape 19.000 de secţii organizate în ţară, pentru a alege viitorii...

Parlamentare2024/Românii îşi aleg duminică reprezentanţii în Legislativ; aproape 19.000 de secţii în ţară
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 06:00

Parlamentare2024/Românii din diaspora, aşteptaţi sâmbătă şi duminică la urne; aproape 7.000 de persoane votează prin corespondenţă

Românii din diaspora sunt aşteptaţi sâmbătă şi duminică la urne, pentru a-şi desemna reprezentanţii în noul Legislativ, votarea...

Parlamentare2024/Românii din diaspora, aşteptaţi sâmbătă şi duminică la urne; aproape 7.000 de persoane votează prin corespondenţă
Naţional joi, 28 noiembrie 2024, 20:34

BEC – măsuri privind solicitarea CCR de reverificare şi renumărare a voturilor

Biroul Electoral Central a adoptat, joi, o decizie privind modul în care va fi soluţionată solicitarea Curţii Constituţionale de reverificare...

BEC – măsuri privind solicitarea CCR de reverificare şi renumărare a voturilor