Havrileţ: Preţul gazelor nu va creşte; este posibilă o majorare la energia termică furnizată consumatorilor casnici racordaţi la sistemul centralizat
Publicat de isoreanu, 24 noiembrie 2014, 10:53 / actualizat: 24 noiembrie 2014, 14:13
UPDATE ora 14:00 – Preţul gazelor naturale nu va creşte în perioada următoare, însă este posibilă o majorare a preţului la energia termică furnizată consumatorilor casnici racordaţi la sistemul centralizat, a declarat luni, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Niculae Havrileţ.
‘Aceste centrale termice funcţionează în zona eligibilă şi în mod normal ar trebui să-şi ia gaze naturale din zona concurenţială, care au preţ mai mare decât preţul pe care îl au consumatorii casnici, care până în 2021 vor beneficia de un program de creştere etapizată şi nu se pune problema de creştere a preţului la acest tip de consumatori, ci doar la consumatorii casnici, care sunt discriminaţi, pentru că centralele termice de care aparţin ei sunt obligate să ia gaze naturale de pe piaţa concurenţială la preţuri de industrie’, a spus Havrileţ, care a participat la o dezbatere privind modificarea Legii 123 a energiei, găzduită de Camera Deputaţilor.
Havrileţ consideră că este necesară o modificare legislativă şi aplicarea unui tratament egal consumatorilor.
‘Se pune problema unei modificări legislative, astfel încât să se elimine această discriminare şi atunci şi consumatorii casnici care sunt racordaţi la centralele termice de cartier să beneficieze de acelaşi tratament, în sensul accederii la acelaşi calendar de preţuri până în 2021 ca şi consumatori casnici care se alimentează direct’, a arătat preşedintele ANRE.
Acesta a spus că, de la momentul liberalizării pieţei gazelor, în acest an, au apărut diferenţe de preţ la furnizori.
‘Din acest an, din momentul în care am liberalizat piaţa non-casnică, există o diferenţă, de la 90 de lei pe Megawat la consumatorii industriali, faţă de 53 de lei la consumatorii casnici. Asta înseamnă că din această iarnă ar exista această discrepanţă majoră, care ar putea să aducă la energia termică un preţ mai mare, pentru că ar fi utilizate gazele la preţul industrial. Am sesizat Departamentul de Energie. Suntem într-o colaborare, şi în această săptămână cred că va ieşi un prim draft de ordonanţă de urgenţă de modificare a legii şi de aducere la acelaşi numitor a consumatorilor casnici, indiferent de unde îşi iau energia termică’, subliniază Havrileţ.
Gazele s-ar putea scumpi cu 35% de la 1 ianuarie pentru marii consumatori.
Afirmaţia a fost făcută în urmă cu puţin timp de deputatul Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de Servicii şi Industrii.
Creșterea ar putea fi cauzată de liberalizarea pieței gazelor.
“Această majorare ar discrimina consumatorii care dețin o centrală termică. Liberalizarea la noi a fost extinsă până în 2021”, a mai spus Iulian Iancu. (Agerpres, mediafax.ro,/FOTO www.libertatea.ro)