Teatrul Naţional Radiofonic deplânge moartea marii actriţe Stela Popescu
Publicat de , 24 noiembrie 2017, 16:09
Teatrul Naţional Radiofonic deplânge plecarea marii actriţe Stela Popescu, personalitate marcantă a teatrului românesc, cu o carieră artistică prodigioasă, cu o remarcabilă activitate radiofonică, pe scena sonoră, unde a interpretat zeci de roluri memorabile, personaje de prim-plan, din dramaturgia naţională şi universală.
Doamna Stela Popescu (21 decembrie 1935, Orhei – 23 noiembrie 2017, Bucureşti) va rămâne una dintre prezenţele excepţionale la microfonul Teatrului Naţional Radiofonic, în pleiada de mari actori care au însufleţit, de-a lungul deceniilor, spectacolele sonore şi emisiunile de divertisment.
Cu un farmec inegalabil, cu un temperament cuceritor, cu o voce inconfundabilă, actriţa Stela Popescu a abordat, la Radio, tipologii artistice de facturi deosebite, care au căpătat viaţă, emoţie, contur, prin talentul său aparte, prin marea disponibilitate a mijloacelor artistice, prin capacitatea de a conferi culoare şi autenticitate celor mai diverse stări, situaţii şi întâmplări.
Talentul său nealterat de timp, ba parcă îmbogăţit continuu prin elemente ce-i veneau din interior, îi determina bucuria de a trăi, cu aceeaşi intensitate, emoţia artistică, dorinţa de a juca, de a se dărui publicului, într-un benefic schimb de energii cu partenerii şi, în egală măsură, cu spectatorii.
Stela Popescu era o actriţă de un mare profesionalism, care şi-a iubit enorm publicul, iar publicul i-a răspuns pe măsură… Cu ascultătorii Teatrului Naţional Radiofonic avea o relaţie absolut specială, de infinită iubire reciprocă şi de profund respect. Pentru că iubea şi aprecia cu adevărat Teatrul Naţional Radiofonic, specificul jocului la microfon, provocarea de a crea un personaj, o poveste, un univers artistic, doar din sunete, pauze, tăceri, gânduri rostite şi nerostite… Ţinea foarte mult la activitatea sa în studiourile radiofonice, se bucura pentru rolurile mari care i se încredinţau şi le aborda cu acelaşi farmec şi cu aceeaşi căldură, o adevărată marcă a personalităţii ei artistice.
Participa cu mare interes, cu bucurie, la audiţiile cu public ale Teatrului Naţional Radiofonic, era un adevărat spectacol s-o priveşti atunci când se asculta, cu mare atenţie, cu un amestec de exigenţă şi satisfacţie a reuşitei profesionale… Ne comunica impresii despre spectacolul audiat, ne povestea despre lucrul la acel spectacol, amănunte din culisele realizării lui, pe calea naşterii actului artistic.
Spectacolele radiofonice a căror protagonistă a fost Stela Popescu vor rămâne de-a pururi în Fonoteca de aur a Societăţii Române de Radiodifuziune, adevărate documente sonore şi mărturii ale unui talent extraordinar.
Drum bun în eternitate, Doamnă Stela Popescu, ne veţi lipsi enorm!
Serviciul Comunicare