Ascultă Radio România Iași Live

Fosta şefă a ANRP Crinuţa Dumitrean, arestată preventiv

Publicat de , 25 noiembrie 2014, 15:47

UPDATE ora 16:00 – Crinuţa Dumitrean, fost preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), pusă sub acuzare în dosarul în care este implicată şi Alina Bica, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, a decis marţi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Instanţa a admis propunerea DNA de arestare preventivă, însă decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

În acelaşi dosar, judecătorii au respins cererea procurorilor de arestare preventivă a Oanei Vasilescu, fostă membră în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi vicepreşedinte al ANRP, urmând ca ea să fie cercetată în libertate sub control judiciar.

Crinuţa Dumitrean a făcut parte, alături de Alina Bica, actualii deputaţi Cătălin Florin Teodorescu şi Marko Attila, precum şi de Remus Baciu, Oana Vasilescu, Lăcrămioara Alexandru, Sergiu Diacomatu şi Dragoş Bogdan, din comisia care în martie 2011 a aprobat să i se plătească omului de afaceri Stelian Gheorghe suma de 377.282.300 lei, reprezentând despăgubiri pentru un teren de 13,0535 ha situat în Bucureşti, zona Plumbuita, deşi, în realitate, acel teren valora mult mai puţin.

Potrivit unui comunicat al DNA, la data de 15 martie 2011, Crinuţa Dumitrean, în calitate de preşedinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP, împreună cu ceilalţi membri ai comisiei, prin exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu, au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Emil Nuţiu, prin care a fost stabilită valoarea de 377.282.300 lei pentru terenul în suprafaţă de 13 hectare, prin supraevaluarea acestuia, ceea ce a condus la un prejudiciu de 263.327.559 lei (echivalentul a 62.548.113 euro, reprezentând supraevaluarea).

Membrii comisiei, luând la cunoştinţă de concluziile raportului de evaluare a terenului, puteau constata că expertul a folosit, în cadrul metodei comparaţiei vânzărilor, variabile (terenuri) care nu erau asemănătoare cu terenul supus evaluării din punct de vedere al suprafeţei, locului amplasării şi datei evaluării, susţin procurorii.

Aprobarea raportului de evaluare întocmit de expert, corespunzător dosarului nr. 22714/FFCC, de către membrii comisiei s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. 7 din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, care prevăd că, în baza raportului de evaluare, Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, membrii comisiei au realizat faptul că valoarea terenului era supraevaluată, aspect care reiese şi din faptul că, în şedinţa din 24 februarie 2011, când dosarul nr. 22714/FFCC mai fusese analizat, s-a dispus amânarea luării unei decizii pentru următoarea şedinţă, fiind solicitată participarea evaluatorului şi întocmirea unui scurt istoric al dosarului.

Pe 22 noiembrie, Alina Bica, Lăcrimioara Alexandru şi Dragoş Bogdan, foşti membri ai Comisiei Centrale, precum şi evaluatorul Emil Nuţiu au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile.

Fosta şefă a ANRP, Crinuţa Dumitrean, a fost reţinută, luni seară, de procurorii DNA, în dosarul Alinei Bica, privind acordarea unei despăgubiri pentru un teren supraevaluat din Capitală.

Dumitrean va fi dusă în arestul Poliţiei Capitalei, urmând să fie prezentată, marţi, cu propunere de arestare preventivă la ICCJ.

Dumitrean este acuzată de abuz în serviciu, după ce a făcut parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP, care, în 2011, a acordat o despăgubire de 377.282.300 de lei pentru un teren din Capitală supraevaluat cu 263.327.559 lei (echivalentul a 62.548.113 euro).

Tot de abuz în serviciu sunt acuzaţi şi ceilalţi foşti membri ai comisiei: fosta şefă a DIICOT Alina Bica, Lăcrămioara Alexandru, Dragoş Bogdan, fost vicepreşedinte al ANAF, toţi fiind arestaţi preventiv, Oana Vasilescu, în prezent reţinută, deputatul PDL Florin Cătălin Teodorescu şi deputatul UDMR Marko Attila, pentru arestarea cărora procurorii cer aviz la Camera Deputaţilor, şi Sergiu Diacomatu, fost membru PMP, numit în ianuarie preşedintele PNL Sector 1, în cazul căruia procurorii anticorupţie au dispus măsura controlului judiciar.

Cel care a evaluat terenul de 13 hectare din zona Plumbuita, supraevaluat cu peste 62 de milioane de euro, expertul evaluator Emil Nuţiu, a fost şi el arestat preventiv, sub aceeaşi acuzaţie de abuz în serviciu.

Omul de afaceri Gheorghe Stelian, beneficiar al despăgubirii pentru terenul supraevaluat, este cercetat sub control judiciar.

Măsurile preventive dispuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pot fi contestate la aceeaşi instanţă.

Gheorghe Stelian, susţin anchetatorii, ar fi împărţit cu alţi trei oameni de afaceri cei 62 de milioane de euro – prejudiciul în urma despăgubirii plătite pentru terenul supraevaluat.

Stelian, zis Stelu, este cunoscut pentru mai multe afaceri cu imobiliare. De la el ar fi cumpărat Elena Udrea, în 2006, un teren în zona Floreasca din Bucureşti, pentru a construi locuinţe. Totodată, Udrea a mai cumpărat un teren pe malul lacului Griviţa, tot pentru un proiect imobiliar, după ce a făcut un credit de 3,3 milioane de euro la BRD. Proiectul neavând succes, Udrea a vândut terenul şi creditul lui Alexandru Faur, partener de afaceri al lui Stelian. (Mediafax/ FOTO adevarul.ro)

Etichete:
Curtea Constituţională amână pentru mâine dezbaterile pe solicitările de anulare a primului tur al alegerilor
Naţional joi, 28 noiembrie 2024, 13:08

Curtea Constituţională amână pentru mâine dezbaterile pe solicitările de anulare a primului tur al alegerilor

Curtea Constituţională a României a amânat pentru vineri discuţiile pe cererile lui Cristian Terheş şi Sebastian Constantin Popescu,...

Curtea Constituţională amână pentru mâine dezbaterile pe solicitările de anulare a primului tur al alegerilor
Greblă: AEP a sesizat organele de urmărire penală să verifice afişele electorale fără cod de identificare
Naţional joi, 28 noiembrie 2024, 12:22

Greblă: AEP a sesizat organele de urmărire penală să verifice afişele electorale fără cod de identificare

Autoritatea Electorală Permanentă a sesizat organele de urmărire penală să cerceteze afişele electorale apărute fără codul de identificare...

Greblă: AEP a sesizat organele de urmărire penală să verifice afişele electorale fără cod de identificare
Indicele ROBOR la trei luni a urcat la 5,92% pe an
Naţional joi, 28 noiembrie 2024, 11:52

Indicele ROBOR la trei luni a urcat la 5,92% pe an

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat joi la 5,92% pe...

Indicele ROBOR la trei luni a urcat la 5,92% pe an
SGR, la un an de la lansare: Românii au returnat peste trei miliarde de ambalaje
Naţional joi, 28 noiembrie 2024, 11:12

SGR, la un an de la lansare: Românii au returnat peste trei miliarde de ambalaje

  Peste trei miliarde de ambalaje cu simbolul ‘SGR’ au fost colectate în primul an de la lansarea Sistemului Garanţie-Returnare, a...

SGR, la un an de la lansare: Românii au returnat peste trei miliarde de ambalaje
Naţional joi, 28 noiembrie 2024, 10:40

Studiu: Unul din doi români este de acord cu renunțarea la combustibilii fosili

Studiu: Unul din doi români este de acord cu renunțarea la combustibilii fosili 66% consideră că prosumatorii contribuie la un mediu...

Studiu: Unul din doi români este de acord cu renunțarea la combustibilii fosili
Naţional joi, 28 noiembrie 2024, 10:13

METEO: Cod galben de ninsoare și strat de zăpadă consistent

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 28-11-2024 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : conform...

METEO: Cod galben de ninsoare și strat de zăpadă consistent
Naţional miercuri, 27 noiembrie 2024, 19:15

Vicepreşedintele ANCOM va solicita suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României

Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, Pavel Popescu, anunţă că va solicita suspendarea...

Vicepreşedintele ANCOM va solicita suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României
Naţional miercuri, 27 noiembrie 2024, 18:58

Hotărâri luate în şedinţa Executivului

Salariul minim va creşte la 4.050 de lei începând cu 1 ianuarie, de la 3.700 lei în prezent. Guvernul a adoptat în şedinţa de astăzi decizia...

Hotărâri luate în şedinţa Executivului