IGPR: Peste 3,5 tone de petarde şi artificii, confiscate de poliţiştii din Vrancea, în urma a 5 percheziţii
Publicat de Andreea Drilea, 17 decembrie 2017, 06:21
Poliţiştii din Vrancea au confiscat peste 3.500 de kilograme de petarde şi artificii, în urma a 5 percheziţii domiciliare efectuate în Focşani şi în comuna Ţifeşti, la persoane bănuite de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept.
”La data de 15 decembrie, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea au efectuat 5 percheziţii la domiciliile unor persoane şi la sediile unor societăţi comerciale din municipiul Focşani şi din comuna Ţifeşti, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept. În urma percheziţiilor, au fost depistate peste 3,5 tone de articole pirotehnice, respectiv materiale pirotehnice din categoriile II, III, F1, F2 şi F4, care au fost indisponibilizate, fiind depuse într-un depozit autorizat”, se arată într-un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES.
Potrivit sursei citate, după inventarierea articolelor pirotehnice, s-a constatat că sunt 208.104 articole pirotehnice (artificii şi pocnitori).
Toate articolele pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării, cercetările fiind continuate pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi tragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate, precizează IGPR.
(Agerpres/FOTO arhivă adevarul.ro)