PNL a sesizat CCR pentru legea ANI şi Statutul Magistraţilor
Publicat de , 20 decembrie 2017, 18:03
PNL a sesizat Curtea Constituţională în legătură două legi adoptate recent de parlament: cea care modifică funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi Legea referitoare la statutul magistraţilor.
Deputatul liberal Ioan Cupşa a declarat că parlamentarii liberali au fost privaţi de dreptul fundamental de a-şi exercita mandatul din cauză că plenul Senatului s-a desfăşurat în paralel cu cel al Camerelor reunite, unde se dezbătea proiectul bugetului de stat.
Ioan Cupşa: S-a încălcat regulamentul activităţilor comune, s-a încălcat regulamentul Camerei Deputaţilor, aşa cum s-a încălcat şi regulamentul Senatului. E o suită care pare a nu se termina, de încălcări ale regulamentului, a legii şi respectiv a Constituţiei României în legătură cu adoptarea acestor legi.
În ceea ce priveşte conţinutul, s-au adoptat texte care sunt neclare, texte necorelate, cu încălcarea Legii 24/2000, cea privitoare la tehnica de legiferare, s-a încălcat astfel Constituţia României.
În mod expres s-a încălcat prevederea unei decizii ale Curţii Constituţionale, printr-un număr de patru, chiar cinci articole din legea L03/2004.
(Rador/ FOTO stirileprotv.ro)