Mihai Tudose: În ianuarie vom semna documente în vederea dotării spitalelor judeţene cu echipamentul necesar
Publicat de Andreea Drilea, 30 decembrie 2017, 06:21 / actualizat: 30 decembrie 2017, 7:23
Prim-ministrul Mihai Tudose a anunţat că printre priorităţile anului 2018 se vor număra dotarea spitalelor judeţene cu aparatura necesară, începerea construcţiei celor opt spitale regionale, dar şi construcţia de autostrăzi şi drumuri.
‘Începerea construcţiilor unor obiective importante: cele opt spitale regionale (va fi una dintre primele măsuri, n.r.). Alte două – în afară de cele opt regionale – şi aş pomeni Sibiul şi Vrancea. Spitalul din Focşani e al statului. Nu e al lui Marian Oprişan de la Vrancea, e al statului, în administrarea statului, într-o clădire cu bulină roşie. E aproape de fabulos! Veţi vedea, în ianuarie o să semnăm o mulţime de lucruri cu preşedinţii de consilii judeţene şi cu cei care deţin spitalele, pentru echiparea completă a tuturor spitalelor judeţene, cu computer tomograf, cu RMN, cu tot ce înseamnă partea de imagistică, cu blocuri operatorii. Este o prioritate să începem să finalizăm tot ceea ce înseamnă partea de asigurare a manualelor, de Legea manualului şi Legea educaţiei naţionale, să o batem în cuie şi să nu mai fie un lucru pe care să îl schimbe toată lumea de pe o zi pe alta. Într-un consens naţional, dacă se poate’, a spus el, vineri seara, la România Tv.
Tudose a menţionat că partea de autostrăzi şi drumuri este ‘prioritară şi primordială’.
‘(Românii, n.r.) să fie cu ochii pe noi, fiindcă noi vom încerca şi am convingerea că vom reuşi să începem să implementăm aceste lucruri. Este evident că nu vor fi anul viitor gata autostrăzile. Nu vor fi anul viitor gata spitalele. Dar important e ca oamenii să înceapă să vadă excavatorul lucrând’, a adăugat el.
(Agerpres/FOTO arhivă ziare.com)