Atacuri cu cuţitul în Irlanda; un egiptean a fost arestat şi poliţia investighează posibilitatea unei acţiuni teroriste
Publicat de Andreea Drilea, 4 ianuarie 2018, 07:09
Autorităţile irlandeze investighează dacă înjunghierea mortală a unui japonez, într-o serie de atacuri aparent neprovocate şi comise la întâmplare miercuri în oraşul Dundalk, reprezintă o acţiune teroristă, informează agenţia Reuters.
Poliţia a arestat un egiptean în vârstă de 18 ani, suspectat de uciderea bărbatului japonez în vârstă de 24 de ani. Alţi doi bărbaţi au fost răniţi în atacuri comise în aceeaşi zi cu puţin timp înainte de ora 09:00 GMT în această localitate din nord-estul Irlandei.
‘O pistă cercetată este cea a atacului terorist – se potriveşte cel mai bine cu ceea ce investigăm’, a declarat un responsabil al poliţiei, adăugând că în prezent sunt evaluate informaţiile despre suspectul egiptean şi motivul pentru care el se află în Irlanda.
(Agerpres/FOTO thesun.ie)