(DEZBATERE) Iaşi: Discuţii aprinse pe marginea proiectului autostrăzii care leagă Moldova de vestul ţării
Publicat de , 12 ianuarie 2018, 19:47 / actualizat: 13 ianuarie 2018, 5:43
Proiectul autostrăzii Ungheni-Iaşi-Tg.Mureş a stârnit discuţii aprinse, astăzi, la Iaşi, la o dezbatere de profil la care au luat parte autorităţi locale, parlamentari, reprezentanţi ai mediului de afaceri, dar şi un secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
La acţiunea, organizată de Grupul de inițiativă civică „Împreună pentru A8”, a fost criticată intenţia guvernului de a se concentra, în principal, pe traseul Iaşi – Bacău – Braşov.
Este vorba despre un proiect care face obiectul unui memorandum cu Uniunea Europeană , pentru care se caută soluţii de finanţare cu fonduri rambursabile, de la BERD, bani ce ar putea fi recuperaţi, ulterior, de la Comisia Europeană.
Din punctul de vedere al Executivului, exprimat de secretarul de stat, Cătălin Bălan, proiectul contestat nu înlocuieşte planul pentru ruta Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş, pentru care există deja posibilitatea de a accesa fonduri europene.
Primarul Iaşului, Mihai Chirica, a denunţat lipsa de mobilizare a autorităţilor centrale pe acest subiect.
De asemenea, parlamentari PNL, URS şi PMP de Iaşi au subliniat lipsa alocărilor bugetare pentru regiunea Moldovei, în detrimentul altor zone.
Deputatul PMP, Petru Movilă, iniţiator al unui demers legislativ de susţinere a autostrăzii Ungheni-Iaşi Târgu Mureş, care a trecut deja de Senat, afirmă că problema finanţării A8 nu presupune costuri exagerate:
Întreaga dezbatere poate fi vizionată aici:
[message_box title=”MESSAGE TITLE” color=”red”]ADD_CONTENT_HERE[/message_box]
(Raluca Diaconiuc, Lucian Bălănuţă, Radio Iaşi/ FOTO )