Tenis: Simona Halep și Ana Bogdan au promovat în turul secund la Melbourne
Publicat de liviusuceveanu, 16 ianuarie 2018, 08:20 / actualizat: 16 ianuarie 2018, 12:17
Simona Halep s-a impus astăzi dimineață, în turul I al turneului de tenis de Mare Șlem, Openul Australiei, de la Melbourne, 7-6, 6-1, cu reprezentanta gazdelor Destanee Aiava.
Halep, liderul WTA și principala favorită, s-a calificat, însă, cu ceva emoţii în runda a II-a. Simona (26 ani), care anul trecut nu trecuse de primul tur la cel dintâi turneu de Mare Şlem al anului, a obţinut victoria după o oră şi 51 de minute, în faţa unei adversare de 17 ani, care ocupă locul 193 în clasamentul mondial.
Primul set a fost complicat pentru Halep, care s-a impus abia în tie-break. Ea a câştigat primul game, pe serviciul adversarei, dar apoi a pierdut 3 la rând. Aiava s-a desprins apoi la 5-2, moment în care a cerut intervenţia medicului. Pauza a fost de bun augur pentru Simona, care şi-a revenit şi a recuperat terenul pierdut, restabilind egalitatea, 5-5. Cele două au ajuns apoi în tie-break, unde Aiava a condus cu 2-0 şi cu 3-1, dar Halep a făcut 4 puncte la rând şi a preluat controlul, câştigând cu 7-5.
Halep a început cu dreptul şi actul secund, a luat primul game, dar în al II-lea, la 30-30, a alunecat şi s-a accidentat la gleznă. După ce a primit îngrijiri, liderul mondial a putut continua, a făcut break, iar apoi şi l-a consolidat (3-0). Simona a jucat în continuare exact, fără să forţeze, a profitat la maximum de erorile adversarei şi a încheiat setul cu 6-1.
Fiecare jucătoare a avut câte 2 aşi în acest meci, Halep a făcut o singură dublă greşeală, iar Aiava 9, Halep şi-a creat nu mai puţin de 13 mingi de break, dintre care a transformat 5 (38%), românca având 20 de mingi direct câştigătoare, în timp ce tânăra australianca a reuşit 25.
Încă un duel cu Bouchard
În turul al II-lea, Halep joacă împotriva lui Eugenie Bouchard (Canada), într-un meci, mai ales în contextul actual, cu accidentarea la gleznă a Simonei, care ne aminteşte dureros de duelul similar de la Wimbledon, din 2014. Bouchard a eliminat-o în prima fază a turneului pe Oceane Dodin (Franța), cu 6-3, 7-6.
Bouchard a pus capăt unei serii de 6 înfrângeri consecutive, precedenta victorie datând din luna august, când trecuse de americanca Lauren Davis cu 6-1, 6-3, în primul tur la New Haven.
Halep are 2-1 în duelurile directe cu Bouchard (23 ani, 112 WTA), după succesele din 2014, în optimi la Indian Wells, cu 6-2, 1-6, 6-4, şi în grupă la Turneul Campioanelor de la Singapore, cu 6-2, 6-3. Singura victorie a canadiencei a venit tot în 2014, în semifinale, la Wimbledon, cu 7-6, 6-2. Cele două se pot întâlni din nou luna viitoare, la Cluj, în Fed Cup.
Halep este a treia reprezentantă a României calificată în turul al II-lea la Australian Open, după Irina Begu şi Sorana Cîrstea. Mihaela Buzărnescu şi Monica Niculescu au pierdut chiar din primul tur, iar Ana Bogdan a depășit-o acum câteva minute pe Kristina Mladenovic (Franţa), cu 6-3, 6-2, într-un alt meci din runda inaugurală.
Și tot astăzi dimineață, Sorana Cârstea a eliminat-o pe Zarina Dias (Kazashtan), cu 5-7, 6-4, 6-3.
(Agerpres, Liviu Suceveanu/FOTO Cancan.ro)